Medic șef de secție la Spitalul Militar de Urgență Timișoara, reținut pentru luare de mită

Data publicării:
dr. Silviu eugen posiar timisoara mita
Medicul Eugen Silviu Poșiar e acuzat de luare de mită Foto: opiniatimisoarei.ro

Procurorii anticorupție din Timișoara l-au reținut, joi, pe Eugen Silviu Poșiar, medic primar, șeful secției de medicină internă din Spitalul Clinic Militar de Urgență Timișoara pentru luare de mită și trafic de influență. Medicul a ajutat zeci de persoane de la Penitenciarul Arad să iasă la pensie pe baza unor diagnostice inventate, deși persoanele respective nici măcar nu împliniseră 50 de ani. În nici trei săptămâni, doctorul ar fi băgat în buzunar echivalentul a aproape 1.800 de euro primiți ca mită numai de la doi astfel de doritori să iasă pensie.

medic eugen silviu posiar - opinia timisoarei
Medicul Eugen Silviu Poșiar e acuzat de luare de mită Foto: opiniatimisoarei.ro

Suspiciunile procurorilor au început în urmă cu doi ani, în noiembrie 2016, când s-a constatat că tot mai multe persoane de la Penitenciarul Arad începeau să se pensioneze, pensia fiind aproximativ egală cu venitul salarial.

Procurorii susțin că în schimbul unor sume de bani, persoanele doritoare să se pensioneze apelau la medicul Poșiar Eugen Silviu, care, în cazul în care nu depista afecțiuni care să justifice pensionarea, punea un diagnostic nereal (afecțiuni cardiace despre care afirma că nu pot fi stabilite cu exactitate pe fondul lipsei unei aparaturi performante, probleme pulmonare ori alte afecțiuni grave), acorda concedii medicale pe care le prelungea până la limita a 90 de zile și apoi întocmea actele necesare programării în fața comisiei de specialitate. Ulterior, în baza documentelor puse la dispoziție, membrii comisiei declarau persoanele respective „apt limitat”, aspect care le permitea acestora să iasă la pensie.

În acest fel, au beneficiat de pensionare înainte de împlinirea condițiilor legale sau au inițiat demersuri în acest sens peste 70 persoane din cadrul Penitenciarului Arad, cu vârste cuprinse între 40-48 ani.

„Procurorii au mai stabilit că în perioada 26 septembrie – 15 octombrie 2018, inculpatul Poșiar Eugen Silviu a primit de la două persoane sumele de 1.400 de euro și 2.000 lei. De asemenea, medicul a mai pretins de la alte două persoane sume neprecizate de bani pentru a-i determina pe membrii comisiei de expertiză din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență Timișoara să decidă clasarea acestora din motive medicale”, se arată într-un comunicat al DNA.

Judecătorii vor decide vineri dacă dau curs solicitării procurorilor ca medicul Silviu Eugen Poșiar să fie arestat preventiv timp de 30 de zile.

În cauză, precizează DNA, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...