Nicolae Mircovici, despre discursul Elenei Udrea în plen: „Nu intrarea în clădire încătușată este o problemă”

Data publicării:
elena udrea catuse arestata Instanta mediafax-2

Conform regulamentului, parlamentarul are dreptul să ia cuvântul în plen, pentru a-şi susţine punctul de vedere. Numai că Elena Udrea se află în arest la domiciliu, în dosarul Gala Bute. Deputaţii au trimis în această dimineaţă informări către mai multe instituţii ale statului pentru a stabili procedura de aducere a deputatului la şedinţa de plen.

Nicolae Mircovici, deputat și membru în Biroul Permanent, a declarat că în plen nu se poate intra încătușat. „Eu am precizat, noi am avut situații de arestați permanenți care au fost primiți la anumite comisii. Nu intrarea în clădire încătușată este o problemă, pentru că noi vorbim de sala de plen. În mod evident, până la sala de plen doamna va fi însoțită conform reglementărilor privind transportul celor care sunt arestați, după care în sala de plen... care sunt măsurile pe care le ia procurorul... Dumneaei știe cu cine nu are voie să discute și dânsa își va lua măsuri. Problema este că în sala de ședință nu se poate intra încătușat”, a declarat Nicolae Mircovici. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Delia, escapadă în Italia, alături de soț și de părinți. Gina și Ion Matache sunt despărțiți, dar locuiesc în...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...