O profesoară din Neamț a fost reținută pentru act sexual cu un minor. Elevul s-a sinucis

Data publicării:
catuse_crop

O femeie în vârstă de 40 ani, profesoară de limba și literatura română, a fost reținută, marți, pentru 24 de ore, pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor.

catuse_crop

Femeia va fi prezentată, miercuri, judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, a declarat, pentru Agerpres, inspectorul Elena Bulgărea, purtător de cuvânt al Poliției Neamț.

Anchetatorii au stabilit că femeia a întreținut relații sexuale cu un minor, care îi era elev, în clasa a XI-a, în perioada decembrie 2015 — iunie 2016. Pe 17 noiembrie 2016, băiatul a dispărut de acasă. În aceeași zi a fost semnalat un caz de suicid de pe podul care traversează râul Bistrița în Piatra Neamț.

După o lună de zile, cadavrul tânărului a fost găsit la barajul de la Reconstrucția.

Anchetatorii au stabilit că adolescentul, elev la Seminarul Teologic, s-a sinucis.

Profesoara care ar fi avut relații intime cu elevul a fost audiată de procurori și, în urma probelor strânse, inclusiv de la martori, a fost reținută, marți, pentru act sexual cu un minor.

Potrivit unor surse, femeia ar fi soție de preot și are 3 copii minori.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri din interior: Apropiații judecătoarei Ancuța Popoviciu oferă mărturii care ar putea influența...
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase are "sufletul încărcat": "Nu mai pot să trăiesc în minciună și să maschez totul"
Pro FM
Anna Lesko, as în seducție. Rochia decoltată, cu crăpătură până la șold, a ajutat-o să joace senzualitatea ca...
Film Now
Pierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile...
Adevarul
De ce economia României încetinește, iar industria e în picaj. Sectoarele unde încă mai sunt câteva...
Newsweek
OFICIAL 5.000.000 pensionari iau pensia pe luna mai până în Vinerea Mare. În ce zile intră pe card?
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase are "sufletul încărcat": "Nu mai pot să trăiesc în minciună și să maschez totul"
Digi World
"Nu am văzut niciodată asta în casa noastră. Și stăm aici de patru ani". Ce au descoperit doi soți, total...
Digi Animal World
Un motan degerat, lihnit de foame, a bătut la o fereastră. Ce s-a întâmplat apoi a uimit o lume întreagă
Film Now
Cât de mare a crescut fiul actriței Sandra Bullock. Are doar 14 ani, dar deja a întrecut-o pe mama lui la...