Ofiţer de poliţie condamnat la închisoare pentru trafic de influenţă în formă continuată şi şantaj

Data actualizării: Data publicării:
ecuson al politiei romane
Foto: Poliția Română

Un ofiţer din cadrul Poliţiei Municipiului Reghin a fost condamnat de Curtea de Apel Târgu Mureş la pedeapsa de 5 ani închisoare cu executarea pedepsei, pentru infracţiunile de trafic de influenţă în formă continuată şi şantaj.

„Curtea de Apel Târgu Mureş a dispus condamnarea unui inculpat, ofiţer de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mureş - Poliţia Municipiului Reghin - Biroul Ordine Publică, la pedeapsa de 5 ani închisoare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă în formă continuată (4 acte materiale) şi şantaj. Prin aceeaşi hotărâre a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, pe o durată de 5 ani. Hotărârea instanţei este definitivă”, a anunţat, marţi, Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Mureş (DGA-SJA Mureş) într-un comunicat de presă.

Potrivit instituţiei, în sarcina inculpatului s-a reţinut faptul că a solicitat şi primit sume de bani, cuprinse între 750 de euro şi 5000 de euro, de la persoane cercetate pentru conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, în scopul de a interveni pe lângă angajaţi ai Serviciului de Medicină Legală Mureş, în vederea diminuării alcoolemiei din sânge şi recuperarea permiselor de conducere într-un timp scurt.

„De asemenea, ofiţerul de poliţie a ameninţat un coleg de-al său, agent de poliţie, cu dezvăluirea unor fapte compromiţătoare, în schimbul determinării unor persoane să nu mai facă afirmaţii despre pretinderea şi primirea de către inculpat a sumelor de bani, obiect al infracţiunii de trafic de influenţă. Pentru documentarea cauzei penale, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Mureş au fost delegaţi să desfăşoare mai multe acte procedurale care au condus la completarea probatoriului în cauză”, se precizează în comunicatul de presă, potrivit Agerpres.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
E oficial! Brigitte Macron a intentat procesul, nu a mai rezistat. Situaţia era din ce în ce mai tensionată
Digi FM
Momentul în care Elena Udrea își reîntâlnește fiica, după ieșirea din închisoare. Micuței nu-i venea să...
Pro FM
„Amore”. Dua Lipa, îndrăgostită pe străzile din Palermo, în imaginile de peste 2 milioane de like-uri
Film Now
Salma Hayek, dans senzual lângă piscină. Cum arată actrița în costum de baie la 58 de ani: „Tu nu...
Adevarul
Povestea neașteptată a FBI. Ce legătură a avut cu familia lui Napoleon și cum a ajuns un departament de...
Newsweek
Dezastru: 10.000.000.000€ împrumut pentru pensiile contributive. Pensiile speciale sunt 3 miliarde €
Digi FM
Ada Galeș, un nou mesaj de pe patul de spital, după ce a fost operată a patra oară: „Am medici...
Digi World
Detaliul pe care-l ignori de cele mai multe ori când folosești mașina de spălat și care-ți poate aduce doar...
Digi Animal World
Pisica cu cel mai mare nas, în sfârșit diagnosticată. Motivul ciudat pentru care arăta atât de diferit
Film Now
Pamela Anderson și Liam Neeson, fotografiați când părăseau același hotel din Londra. Fanii speră la o poveste...
UTV
Lumea wrestlingului este în doliu: Hulk Hogan a murit la 71 de ani