Parchetul General spune că nu a primit documentele declasificate de CSAT, însă analizează declanșarea unei investigații penale

Data actualizării: Data publicării:
parchetul general PICCJ 5402831-Mediafax Foto-Octav Ganea-3

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunțat că analizează „elementele de natură să determine declanşarea unei investigaţii penale”, după desecretizarea documentelor din ședința Consiliul Suprem de Apărare a Țării din 28 noiembrie. PÎCCJ mai spune că a primit de la CSAT doar hotărârea luată de Consiliu atunci, nu și documentele desecretizate astăzi și nu a primit nici vreo sesizare sau informare din partea autorităţilor publice cu atribuţii în desfăşurarea procesului electoral, a organelor de politie ori a altor instituţii.

„Pentru o corectă informare a cetățenilor și având în vedere solicitările formulate de reprezentanți ai mass-media referitoare la declarații publice și comunicate de presă potrivit cărora au fost transmise către instituția noastră sesizări având ca obiect verificarea unor aspecte de natură a influența corectitudinea procesului electoral, facem următoarele precizări:

  • Consilul Suprem de Apărare a Țării a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție doar Hotărârea adoptată de membrii CSAT în ședința din data de 28 noiembrie 2024, fără documentele care au fost desecretizate în cursul zilei de astăzi.
  • În acest sens, menționăm că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a primit, până la această dată, nicio sesizare sau informare din partea autorităților publice cu atribuții în desfășurarea procesului electoral, a organelor de politie sau a altor instituții.
  • Totodată, precizăm că în noul context, al desecretizării documentelor care au fost prezentate în cadrul ședinței CSAT, PÎCCJ analizează în acest moment elementele de natură să determine declanșarea unei investigații penale, infracțiunile față de care se vor face cercetări și structura de parchet competentă.
  • De asemenea, cu privire la declarațiile publice potrivit cărora Autoritatea Electorală Permanentă a transmis o sesizare PÎCCJ prin care a semnalat aspecte referitoare la modul de desfășurare a procesului electoral, precizăm că AEP nu a depus o astfel de sesizare, ci doar a redirecționat către instituția noastră, în data de 29 noiembrie 2024, o petiție a unei persoane fizice”, precizează PÎCCJ, în comunicatul de presă.

Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, a anunţat miercuri Administraţia Prezidenţială.

SRI arată în document că au fost obţinute date care au relevat o campanie de promovare agresivă, derulată cu eludarea legislaţiei naţionale în domeniul electoral, dar şi exploatarea algoritmilor unor platforme de social media pentru creşterea în ritm accelerat a popularităţii lui Călin Georgescu. De asemenea, SIE, semnalează interferența Rusiei în societatea românească, prin diferite metode de atacuri cibernetice, dezinformări și sabotaje.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Banii pe care românii nu au voie să îi țină! Au la dispoziție 10 zile să îi predea, altfel riscă 3 luni de...
Digi FM
Sociologul Gelu Duminică, revoltat de un subiect de la Evaluarea Națională: „M-a dezgustat lipsa de...
Pro FM
Lora, emoționată să fie nașă de cununie pentru sora soțului ei: "Familia care m-a ales și pe care am ales-o...
Film Now
Cum arată astăzi Penny din „The Big Bang Theory”. Kaley Cuoco are 39 de ani și este mama unei fetițe
Adevarul
Rusia se pregătește deja pentru următorul război. Vestul visează la o pace în Ucraina care nu va veni...
Newsweek
Ce a aflat ministrul Muncii la inspecția de la Casa de Pensii? Merge softul? Când cresc pensiile?
Digi FM
O femeie care a vizitat parcul de distracții Disney, revoltată după ce un angajat i-a spus că este îmbrăcată...
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Filmul care i-a adus cei mai mulți bani lui Arnold Schwarzenegger: „Ne-am dus direct la bancă”
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea au ales locația pentru nuntă: „Le-a plăcut foarte mult!”