Percheziții la hotelul lui Robert Negoiță

Data actualizării: Data publicării:
IMG_0107

Procurorii DNA efectuează percheziții în această dimineață la RIN Grand Hotel, deținut de Robert Negoiță.

IMG_0107

Procurorii efectuează cercetări într-un dosar în care prejudiciul adus statului este de aproximativ 5 milioane de euro. Anchetatorii ridică și documente de la hotelul deținut de primarul sectorului 3.

Comunicatul Ministerului Public:

„Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împreună cu poliţişti din cadrul IGPR – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, efectuează, în cursul zilei de astăzi, în baza autorizaţiei emisă de Tribunalul Bucureşti, percheziţii pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, la punctele de lucru ale mai multor societăţi comerciale, în vederea ridicării de documente financiar - contabile şi înscrisuri necesare soluţionării unei cauze penale în care sunt vizate infracţiuni de evaziune fiscală.

Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat faptul că, în perioada 2007 – 2016, societăţile comerciale implicate, având ca obiect de activitate construcţii de ansambluri rezidenţiale şi hoteluri, nu ar fi declarat la organele fiscale sumele datorate cu titlu de TVA, aferente imobilelor vândute, fapt care a condus la prejudicierea bugetului de stat cu suma de aprox. 5 milioane de euro.

În cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti se efectuează acte de cercetare specifice fazei de urmărire penale începută in rem.

Precizăm că faza de urmărire penală este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.”

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul de sub pământ al României. Parcul de distracţii la peste 100 de metri adâncime cucereşte europenii
Digi FM
Cristian, fost candidat la Primăria Tulcea, s-a sinucis la doar 38 de ani. Mesajul șocant postat pe internet...
Pro FM
Alina Sorescu, îngrijorată pentru fiicele ei, care au petrecut Paștele cu tatăl lor: „M-au sunat speriate”
Film Now
Keith Urban, „îngrijorat” și „frustrat” după decizia luată de soția sa, Nicole Kidman: „Nu a avut timp să se...
Adevarul
Trump îl critică pe Zelenski pentru că „aduce prejudicii negocierilor de pace”. „Dacă vrea Crimeea, de ce nu...
Newsweek
Poșta schimbă, din nou, data la care livrează pensia pe luna mai. Suspans total pentru pensionari
Digi FM
Cele 10 sfaturi ale papei Francisc pentru o viață cu sens, pace și bucurie
Digi World
Oamenii de ştiinţă susţin că au descoperit „o nouă culoare”. Au numit-o „olo”
Digi Animal World
Câți bani a câștigat un câine de pe Instagram în 2024. Oamenii sunt șocați: „Câștigă mai bine decât mine”
Film Now
Demi Moore, desemnată de People „cea mai frumoasă persoană din lume”, la 62 de ani, după patru decenii la...
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...