Percheziții la Hotelul Marriott

Data publicării:
Marriott-Building

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a anunţat că perchziţiile au loc la sediile sociale al SC S. SRL şi SC S.C.H.G. (Societatea Companiilor Hoteliere Grand, n.r.) SRL, din Hotelul Marriott, de unde vor fi ridicate documente financiar-contabile şi înscrisuri necesare soluţionării unei cauze penale în care sunt vizate infracţiuni de evaziune fiscală.

Anchetatorii au suspiciuni de evaziune fiscală, fiind creat un prejudiciu de 7,5 milioane de lei prin înregistrarea de cheltuieli cu dobânzi şi de pierderi din diferenţe de curs valutar.

„Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat faptul că, în perioada 2008 - 2015, în documentele contabile ale SC S.C.H.G. SRL, au fost înregistrate cheltuieli cu dobânzi şi pierderi din diferenţe de curs valutar, în baza unui contract de împrumut încheiat cu SC S. SRL, cu justificarea falsă că acest contract este garantat de Statul român, fapt care a condus la diminuarea impozitului pe profit datorat bugetului de stat cu suma de 7.581.113 lei (echivalentul a aproximativ 1.685.000 de euro)”, a precizat Parchetul Curţii de Apel Bucureşti.

În această cauză sunt urmărite penal, pentru evaziune fiscală în formă continuată, două persoane şi o firmă.

Potrivit unor surse, directorii firmei vor fi ridicaţi şi duşi la audieri. 

Poliţia Română a precizat că la percheziţii de la sediile celor două firme participă 12 ofiţeri de poliţie judiciară de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi un procuror din Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul de sub pământ al României. Parcul de distracţii la peste 100 de metri adâncime cucereşte europenii
Digi FM
Cristian, fost candidat la Primăria Tulcea, s-a sinucis la doar 38 de ani. Mesajul șocant postat pe internet...
Pro FM
Alina Sorescu, îngrijorată pentru fiicele ei, care au petrecut Paștele cu tatăl lor: „M-au sunat speriate”
Film Now
Keith Urban, „îngrjorat” și „frustrat” după decizia luată de soția sa, Nicole Kidman: „Nu a avut timp să se...
Adevarul
Țara care poate salva România, dacă SUA ne-ar întoarce spatele. Adevărul spus de un diplomat român format la...
Newsweek
Poșta schimbă, din nou, data la care livrează pensia pe luna mai. Suspans total pentru pensionari
Digi FM
Cele 10 sfaturi ale papei Francisc pentru o viață cu sens, pace și bucurie
Digi World
Oamenii de ştiinţă susţin că au descoperit „o nouă culoare”. Au numit-o „olo”
Digi Animal World
Câți bani a câștigat un câine de pe Instagram în 2024. Oamenii sunt șocați: „Câștigă mai bine decât mine”
Film Now
Demi Moore, desemnată de People „cea mai frumoasă persoană din lume”, la 62 de ani, după patru decenii la...
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...