Președintele CJ Dolj, audiat la DNA. Ion Prioteasa este urmărit penal în dosarul privind licitațiile trucate

Data publicării:
dolj

ACTUALIZARE 11.25. Procurorii l-au anunţat, luni, pe preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, că este urmărit penal în dosarul privind licitaţiile trucate, urmând să fie chemat din nou la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a da o declaraţie, potrivit unor oficiali din DNA, informează Mediafax.

Procurorii anticorupţie îl acuză pe președintele CJ Dolj că ar fi atribuit ilegal mai multe contracte de utilităţi publice unor firme.

Alături de Ion Prioteasa, alţi şapte funcţionari ai consiliului sunt cercetaţi penal în acest dosar.

Din cercetările efectuate de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, prin eludarea cadrului legal în domeniul achiziţiilor publice, funcţionarii publici din cadrul Consiliului Judeţean Dolj implicaţi au favorizat agenţi economici cărora le-au fost atribuite lucrări direct, fără publicarea anunţului de intenţie (contracte de prestări servicii prin "fragmentarea" lucrărilor, în scopul justificării procedurii de achiziţie atribuite direct la 3 societăţi comerciale preferate pentru Centrul de recuperare şi reabilitare a persoanelor cu handicap "Sfântul Dimitrie cel Nou" Filiaşi) ori prin interpunerea unor societăți comerciale „preferate”.

De asemenea, funcţionarii publici implicaţi au aprobat și avizat plăţi nejustificate, solicitate de firmele cărora le-au fost acordate lucrări cu încălcarea cadrului legal, susţinând astfel interesele societăţilor „protejate” în detrimentul obiectivelor publice.

Contractele acordate cu eludarea cadrului legal în domeniul achiziţiilor publice au vizat: proiecte de consolidare/restaurare ale unui muzeu, ale Centrului Cultural Brâncuşi – Centru Turistic Interactiv, un punct de operare aeromedicală SMURD, reabilitare, modernizare şi echipare a ambulatoriului de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, Centrul de coordonare şi conducere a intervenţiei în caz de dezastre în regiunea transfrontalieră (proiecte realizate, în parte, din fonduri europene).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit un nume uriaș al României. Lasă în urmă multă tristețe, însă numele lui Rodion Gheorghiță va dăinui...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Cher, adevăratul motiv pentru care se întâlnește cu bărbați tineri: „Cei de vârsta mea sunt toți morți!”
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...