Primarul din Ploiești, reținut, într-un dosar de șantaj, șpăgi și purtare abuzivă. PSD Prahova anunță că nu mai era în partid

Data actualizării: Data publicării:
andrei volosevici primar ploiesti
Andrei Volosevici, fost primar liberal al Ploieștiului Foto: Inquam Photos / Lucian Radulescu

Primarul Ploieștiului Andrei Volosevici aflat, vineri, în ultima zi a mandatului său, a fost reţinut în dosarul în care este acuzat că a pus presiune asupra directorului firmei Hale şi Pieţe pentru ca acesta să desfacă sau să încheie contracte de închiriere a unor spaţii comerciale. Alături de edil, în acelaşi dosar au fost reţinute alte trei persoane, între care jurnalistul Cătălin Stavri, cunoscut drept un apropiat al lui Volosevici, acuzat că a cerut bani pentru a-şi folosi influenţa pe lângă instituţii publice în favoarea unor persoane. Volosevici nu mai era membru al PSD a anunțat organizația social-democrată din Prahova.

Preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, Virgiliu Nanu, a precizat, vineri pentru Agerpres, că Volosevici a renunţat la calitatea de consilier local al Ploieştiului şi la calitatea de membru PSD la sfârşitul lunii septembrie.

Andrei Volosevici a obţinut, în 2008, primul său mandat de primar al Ploieştiului, candidând din partea PDL. În 2012, el a candidat din nou, însă a pierdut alegerile în favoarea candidatului PSD, Iulian Bădescu, trimis ulterior în judecată de DNA în două dosare, mai spune sursa citată.

În 2020, Volosevici a candidat din nou pentru funcţia de primar al Ploieştiului şi a obţinut al doilea său mandat candidând din partea PNL. La scurt timp după alegeri, între Volosevici şi conducerea judeţeană şi cea locală a PNL au apărut neînţelegeri care s-au adâncit de-a lungul anilor, astfel că Volosevici a trecut la PSD şi a candidat pentru un nou mandat în iunie 2024, pierzând alegerile în faţa independentului Mihai Poliţeanu.

Oficiali ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au confirmat, vineri dimineaţă, pentru News.ro, reţinerea a patru persoane în dosarul care vizează infracţiuni de cumpărare de influenţă, trafic de influenţă, santaj, uzurparea funcţiei, ultraj, purtare abuzivă.

Printre cei reţinuţi se numără primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, aflat, vineri, în ultima zi a celui de-al doilea mandat al său. Volosevici nu a fost reales la scrutinul din 9 iunie. Ordonanţă de reţinere a fost emisă şi pe numele lui Cătălin Stavri, care controlează un ziar online local şi este, potrivit procurorilor, un apropiat al edilului.

Injurii și amenințări repetate ale edilului Andrei Volosevici

Primarul este acuzat că a pus presiune asupra preşedintelui Consiliului de Administraţie al societăţii HALE şi PIEŢE S.A., firmă a Consiliului Local Ploieşti care administrează pieţele din oraş, pentru ca acesta să rezilieze/încheie contracte de închiriere a unor spaţii comerciale cu încălcarea dispoziţiilor legale” bani jurnalistului Cătălin Stavri, celălalt acuzat că l-a ajutat pe Stavri să intre în posesia sumei pe care procurorii susţin că acesta ar fi primit-o în schimbul intervenţiei sale pe lângă Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova.

„În fapt, în perioada aprilie-septembrie 2021, suspectul V.A.L., în calitate de primar al Municipiului Ploieşti, a adresat înjurii şi ameninţări, în mod repetat, preşedintelui Consiliului de Administraţie al SC HALE şi PIEŢE S.A. Ploieşti pentru ca acesta să rezilieze/încheie contracte de închiriere a unor spaţii comerciale cu încălcarea dispoziţiilor legale”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Ce au consemnat procurorii despre jurnalistul implicat în dosar

Procurorii susţin că, în perioada mai-octombrie 2021, Cătălin Stavri „în calitate de jurnalist la o cunoscută publicaţie on-line locală, din Ploieşti, fiind cunoscut ca o persoană apropiată de primarul Municipiului Ploieşti, a pretins şi primit o importantă sumă de bani pentru a interveni pe lângă acesta, pentru a facilita încheierea unui contract de închiriere a unor spaţii comerciale. În aceeaşi perioadă, suspectul S.C. a pretins şi primit importante sume de bani de la reprezentantul unei societăţi comerciale pentru a interveni pe lângă conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Prahova, în vederea încheierii în condiţii avantajoase a unui contract de preluare şi prelucrare a apelor uzate rezultate din procesul de fabricaţie la SC. MASPECS SRL”.

Acestea au fost ridicate după ce, joi, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împreună cu ofiţeri din cadrul S.G.A. Dâmboviţa, D.G.A.-Structura Centrală, S.J.A. Buzău, I.P.J. Dâmboviţa şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile „Matei Basarab” din Ploieşti au făcut şapte percheziţii la locuinţele a trei inculpaţi şi la sediile sociale a mai multor societăţi comerciale şi S.C. HALE şi PIEŢE S.A. Ploieşti.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cea mai bună țară pentru retragerea la pensie se află la mii de kilometri. Totuși, europenii au o opțiune...
Digi FM
Prințesa Kate și prințul William, alături de adorabilii George și Charlotte, la Wimbledon. Regele Felipe al...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, surprinși din nou împreună pe un iaht de lux, la doar câteva zile după...
Film Now
Nicole Kidman, apariție intens comentată la un show de modă la Paris. Unii o acuză că și-a „înghețat fața”...
Adevarul
Educația teatrală, materie obligatorie în clasa a XI-a, educația sexuală nu este în programa școlară
Newsweek
Punctaj la pensie, majorat cu 50% pentru un pensionar. Casa de Pensii, înfrângere uriașă în instanță
Digi FM
Părinții ei sunt multimilionari, dar ea a ales simplitatea. Fiica lui Tom Cruise, impresionantă pe străzile...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Lătratul câinilor, tradus de un expert. 4 mesaje pe care animalul tău încearcă să ți le transmită
Film Now
Cum arată azi actorii din „Scary Movie”. Ce fac vedetele la 25 de ani de la premiera comediei horror
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu