Primarul municipiului Caransebeş, urmărit penal pentru instigare la abuz în serviciu şi la fals intelectual

Data actualizării: Data publicării:
felix borcean primar caransebes
Felix Borcean. Foto: Facebook

Primarul municipiului Caransebeş, Felix Borcean, este urmărit penal pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi instigare la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, împreună cu alţi funcţionari, într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş, ce vizează fapte din anul 2018.

Potrivit unui comunicat remis marţi presei, în calitate de primar al municipiului Caransebeş, în cursul lunii aprilie 2018, Felix Borcean a acceptat solicitarea reprezentanţilor comunităţii evreieşti din Caransebeş de a sprijini financiar această obşte, prin efectuarea unor lucrări de renovare în curtea interioară a Sinagogii, imobil aparţinând acestui cult, unde urma să aibă loc un eveniment important, însă a hotărât ca sprijinul să îl acorde în mod ilegal, prin implicarea instituţiei pe care o conduce, pentru ca decontarea lucrărilor să se realizeze din fondurile primăriei, deşi lucrarea viza un spaţiu ce nu aparţinea acestei instituţii publice, scrie Agerpres.

Prin urmare, l-a determinat pe unul din subordonaţii săi, director al Serviciului Public de Întreţinere şi Reabilitare Caransebeş din cadrul Primăriei Municipiului Caransebeş, "să iniţieze demersuri ilegale pentru contractarea în numele instituţiei pe care o conduce a lucrărilor cu un operator privat, execuţia şi plata acestor lucrări din fondurile Primăriei Municipiului Caransebeş, prin încheierea unor documente fictive care să ateste în mod nereal că lucrările ar fi fost contractate şi realizate în beneficiul Primăriei Municipiului Caransebeş, creând astfel premisele cauzării unui prejudiciu în patrimoniul Primăriei Municipiului Caransebeş, care s-a şi realizat ulterior prin plata acestor lucrări, în cuantum de 20.503,75 lei", se precizează în comunicat.

Primăria s-a constituit parte civilă în proces

Pentru crearea unei aparente legalităţi a cheltuirii sumei necesare cu pavarea curţii sinagogii, acesta i-a solicitat unui subordonat, şef secţie producţie şi responsabil cu achiziţiile, să întocmească documentaţia necesară în vederea efectuării de reparaţii borduri şi pavaje pietonale pe strada Libertăţii, respectiv documentaţia necesară de achiziţie în SEAP, contractul de lucrări şi procesul-verbal de recepţie.

Directorul este urmărit penal pentru abuz în serviciu şi fals intelectual în formă continuată, iar responsabilul pentru achiziţii publice din Primăria Caransebeş, pentru complicitate la abuz în serviciu şi fals intelectual în formă continuată. De asemenea, alţi patru funcţionari publici din cadrul aceluiaşi serviciu sunt urmăriţi penal pentru fals intelectual, deoarece au semnat în fals procesul-verbal de recepţie a lucrărilor de pe strada Libertăţii, deşi în realitate s-au efectuat lucrări de pavare a curţii sinagogii.

Primăria municipiului Caransebeş s-a constituit parte civilă în acest proces, cu suma de 20.765 lei, iar ancheta în această cauză continuă.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
Digi FM
Femeia care a renunțat la deodorant, șampon și pastă de dinți. Soluția pe care a găsit-o pentru igienă...
Pro FM
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
Film Now
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu...
Adevarul
Trump îşi arată „prietenia” faţă de Putin printr-o invitaţie directă de a cuceri Ucraina. Europa, în alertă
Newsweek
Care pensionari trebuie să restituie bani din pensie? Ministerul Muncii a dat ordinul
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face...
Digi Animal World
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...