Reacția lui Horia Georgescu după ce a fost condamnat la închisoare

Data publicării:
horia georgescu mediafax crop

Horia Georgescu, fost președinte ale Agenției Naționale de Integritate, a reacționat imediat la condamnarea sa, în primă instanță, la 4 ani de închisoare într-unul din dosarele ANRP. El a susținut în continuare că este nevinovat și o atacat-o pe judecătoarea Ana Maria Trancă, cea care a făcut parte din completul de judecată ce a pronunțat sentința.

Horia Georgescu a scris miercuri după-amiază un lung mesaj pe Facebook în care se declară nevinovat și că a fost acuzat, judecat și condamnat pe nedrept:

„Au trecut aproape trei ani de când am fost arestat, într-o dimineață de martie din 2015, într-un dosar în care azi am fost condamnat în primă instanță. Ce am aflat în acești aproape trei ani:

- că a fost posibil să stau în arest patru luni deși nu am fost nici o clipă acuzat de corupție, de luare de mită, de fapte de violență;

- că abuzul în serviciu de care am fost acuzat a fost dezincriminat de către Curtea Constituțională, dar procesul a continuat;

- că am fost judecat pentru un eventual abuz prin supraevaluare pe care, oricum, nu aveam cum să-l produc pentru simplul motiv că nu am avut niciodată ca atribuții de serviciu evaluarea prețului unor proprietăți, de acest lucru ocupându-se experți conform legii;

- că judecătoarea Ana Maria Trancă a judecat părtinitor, cu rea-credință, meschin (au fost cazuri în care a refuzat, pur și simplu, să-mi elibereze până și copii ale minutelor de ședință de judecată!), dar a rămas neclintită în dosar (în ciuda a patru cereri de recuzare - una judecată chiar de magistratul Trancă, în mod aberant și nelegal aspect sancționabil de CEDO în mod constant în jurisprudența sa);

- că judecătoarea Ana Maria Trancă este cercetată în prezent de către Inspecția Judiciară pentru exprimarea de opinii politice și chiar despre spețe similare ( ANRP 4 ) judecate în public, pe Facebook, dar continuă să judece dosare;

-că judecătoarea Ana Maria Trancă a dovedit ca este o unealtă “repartizată aleatoriu” exact cum am știut de la începutul procesului.

-că judecătoarea Ana Maria Trancă încalcă constituția și nu pățește nimic ( aspect constatat chiar de CCR http://m.romanialibera.ro/…/livia-stanciu-a-zdrobit-o-pe-ju…

- că decizia de condamnare de azi vine (cât de convenabil) cu doar o zi înainte ca la Înalta Curte de Casație și Justiție să se judece o cerere de strămutare a acestui dosar;

- că experții DNA care au decis că aș fi produs un prejudiciu enorm, de zeci de milioane de euro, au folosit metode ilegale, uneori făcând greșeli de aritmetică elementară, nelegale și neprofesioniste de calcul al "prejudiciului", ba chiar unul din ei nici măcar nu era expert evaluator (pentru toate acestea, am depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție);

- că experți autorizați și cu CV-uri impresionante aleși chiar de către judecătoarea Ana Maria Trancă (!) au desființat rapoartele DNA (întocmite de experții pomeniți anterior) și au decis că, de fapt, în dosarul în care sunt judecat NU EXISTĂ PREJUDICIU, valorile terenurilor fiind în limitele prețurilor pieței. Judecătoarea a aruncat pe geam 20 000 de euro ( costul expertizei plătit de stat ) ca să dea satisfacție cu orice preț DNA și celor care au nevoie de condamnarea mea”.

Fostul președinte al ANI a mai spus că acești trei ani de când a fost psu sub acuzare și până la condamnare sunt niște „ani rușinoși pentru Justiția din România”.

„Am fost condamnat printr-o decizie nedreaptă și profund părtinitoare în care magistratul Ana Maria Trancă a ales să se poarte ca un procuror al DNA și nu ca un judecător imparțial. Îmi voi exercita calea legală de atac la Înalta Curte de Casație și Justiție și știu că, în cele din urmă, voi fi achitat, oricât ar dura acest proces”, a adăugat el.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Bancnotele româneşti din 1999 care se vând acum cu zeci de mii de lei. Verifică seria şi vezi dacă ai o mică...
Digi FM
Femeia care a renunțat la deodorant, șampon și pastă de dinți. Soluția pe care a găsit-o pentru igienă...
Pro FM
Ruth, sora lui Liam Payne, mesaj sfâșietor la șase luni de la moartea artistului: „Să trăiesc fără tine este...
Film Now
Charlie Chaplin, o viață personală tumultoasă. A avut patru soții, toate mult mai tinere decât el. Două erau...
Adevarul
Secretele planului lui Elon Musk de a avea „o legiune de copii” și a salva civilizația
Newsweek
Care pensionari trebuie să restituie bani din pensie? Ministerul Muncii a dat ordinul
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face...
Digi Animal World
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...