Senatul a adoptat proiectul privind revenirea la completuri de judecată la apel formate din doi judecători

Data publicării:
Ciocănel pentru anunțarea unei dicizii în sala de judecată.
Senatul a adoptat proiectul privind revenirea la completuri de judecată la apel formate din doi judecători. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Plenul Senatului a adoptat luni, în calitate de for decizional, proiectul, iniţiat de PNL, care modifică articolul 54 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel încât să se revină la completurile de doi judecători în apel.

S-au înregistrat 69 de voturi „pentru” şi 59 „împotrivă”.

Senatorul PNL Iulia Scântei a afirmat, în plen, că liberalii consideră insuficientă amânarea creşterii numărului de judecători la trei în completurile de apel, motiv pentru care susţin abrogarea acestei norme pentru a împiedica paralizarea totală a activităţii acestor instanţe.

„Guvernul Cîţu, la iniţiativa ministrului Justiţiei, Stelian Ion, a adoptat OUG 215/2020 prin care a amânat până la data de 31 decembrie 2022, creşterea numărului de judecători în completurile de apel ca să facem concursurile de admitere în magistratură. PNL consideră că nu e suficientă amânarea şi e necesară abrogarea acestei norme pentru a nu permite riscul paralizării totale a activităţii instanţelor de apel. E nevoie să acoperim deficitul de personal din sistemul judiciar, nu să-l golim de magistraţi profesionişti”, a explicat Scântei.

Cazanciuc: Abrogarea acestui text de lege „nu este în interesul cetăţeanului român”

Senatorul PSD Robert Cazanciuc i-a criticat pe iniţiatorii proiectului legislativ, susţinând că abrogarea acestui text de lege „nu este în interesul cetăţeanului român”.

„Dacă sistemul judiciar nu are resurse, suntem aici să aducem resurse pentru sistem şi pentru cetăţeni”, a subliniat Cazanciuc.

Potrivit proiectului adoptat, „apelurile se judecă în complet format din doi judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel”, informează Agerpres.

De asemenea, actul normativ mai stipulează că „recursurile se judecă în complet format din trei judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel”.

„La data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă Ordonanţa de Urgenţă nr. 215 din 30 decembrie 2020 privind adoptarea unor măsuri în materia alcătuirii completurilor de judecată în apel, aprobată prin Legea nr. 85/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 403 din 16 aprilie 2021”, conform unui amendament admis la proiect.

Propunerea legislativă a fost adoptată de Camera Deputaţilor.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit un nume uriaș al României. Lasă în urmă multă tristețe, însă numele lui Rodion Gheorghiță va dăinui...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Cher, adevăratul motiv pentru care se întâlnește cu bărbați tineri: „Cei de vârsta mea sunt toți morți!”
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...