SUA au numit un reprezentant special care se va ocupa de problema corupției din România și Bulgaria

Data publicării:
reprezentantul sua pentru probleme in justitie in romania si bulgaria
Foto: Facebook/U.S. Embassy Sofia

Departamentul de Justiţie al SUA a numit un reprezentant special pentru a ajuta la combaterea problemelor privind corupţia, spălarea banilor şi crima organizată din România şi Bulgaria, a informat ambasada americană la Sofia, citată de Mediafax.

Cele două părţi au fost de acord să dezvolte un dialog pentru responsabilitatea procurorilor şi independenţa sistemului judiciar.

Ambasadorul Mustafa a avut miercuri, în acest context, o întrevedere cu ministrul de Justiţie bulgar Danail Kirilov, pentru a discuta problemele privind legile justiţiei.

În cadrul întrevederii a fost prezent şi noul reprezentant special al SUA pentru Justiţie, Jessica Kim.

Jessica Kim a deţinut anterior funcţia de procuror adjunct în Columbus, Ohio, iar în 2018 a fost premiat de către procurorul general american Jeff Sessions pentru "contribuţii remarcabile ale unui nou angajat".

Este pentru prima dată când Statele Unite trimit un reprezentant special în regiune, cu misiunea expresă de a se ocupa de probleme legate de corupție, spălare de bani și crimă organizată.

Editor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...