Trei parlamentari au rămas fără imunitate

Data publicării:
urne bile vot parlament

Gabriel Oprea le-a cerut colegilor să respingă solicitarea DNA de permitere a începerii urmăririi sale penale în dosarul în care este acuzat că ar fi suplimentat bugetul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă din MAI. Banii ar fi fost folosiţi pentru cumpărarea unei maşini de lux care a fost folosită chiar de Gabriel Oprea, pe atunci ministru de Interne, spun procurorii.

Gabriel Oprea, fost ministru de Interne: „Toate instituțiile abilitate, SRI, serviciul secret al armatei au identificat amenințări la adresa fostei conduceri a MAI, inclusiv a mea. Nu am cerut eu acest lucru, această mașină a fost achiziționată în mod legal.

Ruxandra Jipa, senator UNPR: „Domnul Oprea nici nu a luat acest autoturism să-l ducă acasă la el, nici celelalte lucruri, canapele, birouri, dar el trebuia sa stea într-o camera goală în MAI?”

Au fost 71 de voturi pentru şi 52 împotrivă pentru ridicarea imunităţii. Raportul întocmit de comisia juridică precizează că Gabriela Oprea a fost denunţat de trei ofiţeri din MAI, care au solicitat DNA statutul de martor ameninţat. Ei apar în dosar cu pseudonime.

Următorul vor dat se senatori a fost cel pentru cerearea care o vizează pe Doina Tudor, de la PNL, acuzată în dosarul fostului său soţ. Daniel Tudor, fost vicepreşedinte al ASF, este acuzat că ar fi primit 300.000 de euro mită ca să favorizeze o societate de asigurări. DNA spune că o parte din bani au ajuns la senatoarea PNL.

Doina Tudor, senator PNL: „Un bărbat îndrăgostit, plecat pe alt drum va mai apela la serviciile celei de care se desparte? Dar o femeie aflată în situaţia mea - rănită şi părăsită - mai poate fi capabilă să ajute pe cineva care şterge cu buretele?

Ruxandra Jipa, senator UNPR: „Vă aduceţi aminte, în cazul Cătălin Voicu cine a înclinat balanţa!? Domnul Greblă şi domnul..., acel copil pe care eu îl iubeam şi îl protejam. Unde au ajuns amândoi? În beciul domnesc. Dacă vi se pare că lucrurile acestea nu se întorc vă înşelaţi amarnic. Atunci când faci rău, rău vei avea.”

Cristiana Anghel, senator ALDE: „Eu spun numai că eu vreau să dorm cu conştiinţa împăcată, să nu am coşmaruri şi să nu fiu blestemată.”

Senatorii au aprobat cu 61 de voturi pentru şi 57 împotrivă cererea de reţinere şi eventuală arestare preventivă.

Doina Tudor, senator PNL: „Mă aşteptam și sunt pregătită. Sunt convinsă că voi primi telefon şi voi fi chemată acolo... Sunt pregătită. Am bagajul făcut.”

În acelaşi timp, în Camera Deputaţilor a fost aprobată o solicitarea similară care îl priveşte pe Nicolae Păun. Deputatul minorităţii rome este acuzat de deturnare de fonduri europene, spălare de bani şi trafic de influenţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Câți angajați are Selly la compania pe care o conduce. Vloggerul a vorbit deschis despre investițiile pe care...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...