Tribunalul UE a respins cererea lui Liviu Dragnea de anulare a condamnării în dosarul DGASPC

Data publicării:
dragnea musca din castravete colibasi - inquam - ganea 20190410181732_OGN_9073-01
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Tribunalul UE a respins acțiunea lui Liviu Dragnea în care reclama că a fost condamnat de un complet de judecată care nu era specializat pe fapte de corupție și că ICCJ a dat dovadă de abuz de putere atunci când a ignorat mai multe prevederi europene, solicitând acestui for anularea condamnării, transmite Mediafax.

Liviu Dragnea a înaintat, în data de 26 iulie 2019, o plângere către Tribunalul Uniunii Europene prin care reclama faptul că magistrații instanței supreme care l-au condamnat au încălcat mai multe prevederi legale.

În acest context, Liviu Dragnea a cerut forului european anularea condamnării și să dispună rejudecarea procesului.

„Reclamantul solicită Tribunalului:

- constatarea încălcării de către autoritatea judecătorească reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție a prevederilor obligatorii ale tratatelor și anume normele obligatorii din Titlul V spațiul de libertate, securitate si justiție reglementate în Art. 67 din TFUE;

- [constatarea] încălcării prevederilor Art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene în sensul că a judecat cauza subsemnatului în fond, fără să existe complet de judecată specializat pe fapte de corupţie, astfel cum a statuat inclusiv Curtea Constituţională a României prin decizia din 5 iulie 2019 pronunțată în dosarul 642E/25.03.2019;

- [constatarea] abuzului de putere manifestat explicit de către autoritatea judecătorească în sensul că a ignorat obligația din Art. 267 alineat 3 din TFUE în legătură cu cererea de trimitere cu titlu preliminar în interpretarea tratatelor, cerere care a fost formulată în termenul legal la instanța națională, în conformitate cu Art. 267 alineat 1 litera (a) și (b) din TFUE”, se arată în ordonanță.

Tribunalul a respins acțiunea lui Liviu Dragnea și a dispus ca fostul lider PSD să suporte cheltuielile de judecată. Decizia a fost pronunțată în 17 decembrie.

Liviu Dragnea se află, în prezent, în Penitenciarul Rahova, după ce a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri