Vlad Pascu, șoferul drogat care a ucis doi tineri în localitatea 2 Mai, rămâne în arest. El se află după gratii de 11 luni

Data actualizării: Data publicării:
vlad pascu
Vlad Pascu, șoferul drogat care a ucis doi tineri cu mașina în stațiunea 2 Mai din Constanța, rămâne în arest. FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea

Tribunalul Constanța a respins, marţi,contestația la decizia Judecătoriei Mangalia de prelungire cu 60 de zile a arestului preventiv a lui Vlad Pascu, şoferul drogat care a accidentat mortal doi tineri în localitatea 2 Mai. Prin urmare, el rămâne în arest. Tânărul este de 11 luni la închisoare, iar toate cererile de înlocuire a acestei măsuri au fost respinse de către instanţă.

„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de către inculpatul PASCU VLAD MATEI, împotriva încheierii din data de 17.07.2024, pronunţată de Judecătoria Mangalia, în dosarul nr. 4989 /254/2023/a16 . În baza art.275 alin.2 C.p.p.: Dispune obligarea contestatorului inculpat PASCU VLAD MATEI, la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în sumă de 600 lei. Definitivă”, arată decizia Tribunalului Constanţa, citată de News.ro.

Judecătoria Mangalia a analizat,în 17 iulie, măsura arestului preventiv în cazul lui Vlad Pascu. 

„În baza art. 362 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 208 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpatul Pascu Matei - Vlad, cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului prevăzute de art. 192 alin. (1), (2) şi (3), art. 196 alin. (1) şi (4), art. 336 alin. (2) şi art. 338 alin. (1), toate din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal. Menţine măsura arestării preventive faţă de inculpatul Pascu Matei – Vlad, pe o durată de 60 de zile, de la data de 17.07.2024 până la data de 14.09.2024 inclusiv”, precizează minuta instanţei, din 17 iulie.

Judecătoria Mangalia a respins ca neîntemeiate cererile formulate de Vlad Pascu de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu. 

Pe 19 august 2023, Vlad Pascu a condus un autoturism pe DN 39, iar în jurul orei 5.25, în apropiere de 2 Mai, a intrat într-un grup de pietoni. În urma impactului, doi tineri şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi.

Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului şi a fost găsit apoi de poliţişti în Vama Veche. Anchetatorii au stabilit că el se afla sub influenţa mai multor substanţe interzise, printre care cocaină, amfetamină şi metamfetamină.

Vlad Pascu a fost trimis în judecată, în luna octombrie a anului trecutu, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.

Dosarul a fost înaintat pentru soluţionare Judecătoriei Mangalia. Următorul termen în acest dosar va avea loc pe 14 august.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru, jignită de o artistă celebră din România. Ce a putut să spună despre prima doamnă a...
Digi FM
Dur pe ecrane, fără "armură" acasă. Dwayne Johnson s-a lăsat pe mâna fiicelor sale, care l-au machiat cu mult...
Pro FM
Sharon Osbourne, de neconsolat, în timp ce își ia adio de la sufletul ei pereche. Ozzy, înmormântat în orașul...
Film Now
Tom Cruise, relație complicată cu tatăl lui, care a murit de tânăr: Era un laș, un comerciant al haosului
Adevarul
Val de glume după ce Poliția a anunțat că Emil Gânj „se deplasează cu o viteză neobişnuită pentru un om...
Newsweek
Când intră pensiile în august? Nu toți pensionarii vor primi banii la aceeași dată. Sume mai mici
Digi FM
O familie de români din Spania şi-a pierdut toţi cei trei copii într-un accident de maşină. Cel mai mic...
Digi World
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
Surpriză uriașă. O continuare a uneia dintre cele mai îndrăgite comedii romantice, în discuții. Celine Song...
UTV
Cheloo, mesaj video după testul pozitiv pentru droguri: „Trăiesc o mizerie foarte bine pusă la punct”