Ministrul Transporturilor îi îndeamnă pe șoferii UBER și Bolt care au luat amenzi să le conteste

Data actualizării: Data publicării:
razvan cuc fb

Ministrul Transporturilor spune că şoferii care folosesc UBER, Bolt și Clever nu sunt scoşi din joc şi că legea a fost prost interpretată. Răzvan Cuc promite acum o ordonanţă de urgenţă pentru ridesharing. Iniţial autorităţile au anunţat că acesta va fi dată până la intrarea în vigoare a modificărilor pentru legea taximetriei.

Ce am reglementat noi până în prezent nu interzice UBER să funcționeze pe piață. Am discutat cu cei de la UBER, am stabilit că săptămâna viitoare vom avea o altă întâlnire pentru a finaliza și a integra aceste observații”, a spus Răzvan Cuc.

Am văzut că toată lumea a spus că s-a interzis UBER, nu! Noi am dat o ordonanță care vine să combată pirateria. Dar eu știu că la UBER, când faci o comandă, se face plata online, se eliberează o dovadă că ai făcut plata online, deci nu sunt pirați, asta vă spun”, a continuat el.

Eu îi sfătuiesc pe șoferii care au luat amenzi astăzi să meargă să le conteste în instanță. Să știți că și eu am fost amendat de poliție și am contestat când am considera că mi s-a făcut o nedreptate”, a mai spus Răzvan Cuc.

Astăzi a intrat în vigoare Ordonanţa de Urgenţă care modifică legea taximetriei, aprobată de Executiv în luna martie, iar şoferii care utilizează aplicaţiile Uber, Bolt şi Clever riscă amenzi şi de 5.000 de lei.

În aceste condiții, numărul de maşini disponibile prin platformele Uber, Bolt şi Clever a fost, joi, cu 25% mai mic, iar timpul de aşteptare cu peste 10 minute mai mare decât media unei zile obişnuite, spune preşedintele Coaliţiei pentru Economia Digitală, Cătălin Codreanu.

Surse: Digi24, News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul în care nu ai voie să te naşti. Este chiar în Europa
Digi FM
Femeia care a renunțat la deodorant, șampon și pastă de dinți. Soluția pe care a găsit-o pentru igienă...
Pro FM
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
Film Now
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu...
Adevarul
Secretele planului lui Elon Musk de a avea „o legiune de copii” și a salva civilizația
Newsweek
Care pensionari trebuie să restituie bani din pensie? Ministerul Muncii a dat ordinul
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face...
Digi Animal World
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...