Modificări la „legea păcănelelor”. Simonis: Este o nouă lovitură pe care o dăm industriei jocurilor de noroc

Data actualizării: Data publicării:
pacanele
„Legea păcănelelor”, prin care sunt interzise sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare pe 29 aprilie. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, a anunţat luni amendamente la „legea păcănelelor”, care interzice sălile de jocuri de noroc din localitățile mici. Acesta a precizat că prin aceste modificări se reglementează clar ce înseamnă unitate administrativ-teritorială și că „este o nouă lovitură pe care o dăm industriei jocurilor de noroc”.

Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis a anunţat luni amendamente la legea care elimină păcănele, el precizând că se incriminează ca faptă penală eliberarea adeverinţei cu peste 15.000 de locuitori acolo unde nu sunt atâţia, dar şi desfăşurarea activităţii fără această adeverinţă. În plus, se reglementează clar ce înseamnă unitate administrativ-teritorială, pentru că ”unii au considerat că unitatea administrativ-teritorială este judeţul şi toate judeţele au peste 15.000 şi face referire clar la localitatea respectivă”. ”Practic, după ce această lege va intra în vigoare, eliminăm orice vulnerabilitate a primei legi votate şi se vor închide şi cele 5% care nu s-au închis în localităţile de sub 15.000 de locuitori. Este o nouă lovitură pe care o dăm industriei jocurilor de noroc”, a spus Alfred Simonis, conform News.ro.

Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor a declarat la Parlament că atunci când au adoptat proiectul de lege privind scoaterea păcănelelor din localităţile mici spunea că este vorba de un proiect pilot şi că lupta cu industria jocurilor de noroc este foarte grea, astfel că probabil va fi nevoie să se modifice această lege, pentru eliminarea unor vulnerabilităţi.

Alfred Simonis a arătat că, astăzi, deşi în România este interzisă activitatea sub 15.000 de locuitori pentru aceste jocuri de noroc, ”există câteva, puţine, în care primarii eliberează adeverinţe că au peste 15.000 de locuitori, deşi nu au şi există operatori economici care păstrează deschise locaţiile chiar şi fără această adeverinţă”.

”Modificările pe care le vom face fac referire la eliberarea acestei adeverinţe, incriminează ca fiind faptă penală eliberarea adeverinţei de peste 15.000 de locuitori, acolo unde nu sunt 15.000 de locuitori şi incriminează ca fiind faptă penală desfăşurarea activităţii fără această adeverinţă”, a spus Simonis.

Simonis a mai subliniat că prin modificarea adusă legii se reglementează clar ce înseamnă unitate administrativ-teritorială, pentru că ”unii au considerat că unitatea administrativ-teritorială este judeţul şi toate judeţele au peste 15.000 şi face referire clar la localitatea respectivă”, el adăugând că se vor raporta la ultimul recensământ din 2021.

”Practic, după ce această lege va intra în vigoare, eliminăm orice vulnerabilitate a primei legi votate şi se vor închide şi cele 5% care nu s-au închis în localităţile de sub 15.000 de locuitori. Este o nouă lovitură pe care o dăm industriei jocurilor de noroc”, a completat Simonis.

El a menţionat că astfel, ”făcând o faptă penală, poliţia poate veni să cerceteze”

Alfred Simonis a mai anunţat că ”urmează legea mare, cadru, prin care vor elimina complet acest tip de activitate din România”.

”Proiectul pilot trebuie să ne arate cum funcţionează şi care sunt eventualele breşe. Am identificat câteva, incriminând ca fiind faptă penală sunt absolut convins că, după ce această lege va intra în vigoare, nu se va mai juca nimeni să danseze, să încerce să interpreteze într-un fel sau altul legea”, a mai afirmat Simonis.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Brigitte Macron, divorţ de preşedintele Franţei, după întâlnirea cu Kate Middleton. Semnele care au prevăzut...
Digi FM
Monica Anghel, reacție după ce a fost victima unei fraude cu inteligență artificială: „Mi-au furat imaginea...
Pro FM
Cum arată vacanța perfectă pentru Andrea Bocelli și soția lui, Veronica: „Nu căutăm neapărat orizonturile...
Film Now
Cum arată actorul din Young Sheldon la 17 ani. A devenit faimos la 8 ani, vorbește mai multe limbi și are...
Adevarul
Fost ofițer SRI, despre o tehnică inedită de vânzare a apartamentelor: „Sunt chestii psihologice la care noi...
Newsweek
De ce pensiile speciale vor rămâne mai mari de 20.000 lei/lună? Ministrul justiției a făcut anunțul
Alexandru Muraru la o ședință.
Un nou proiect de țară: De la consens geostrategic la un contract social pentru Secolul XXI
Digi World
Cod roșu pentru organism. Cum îți poate afecta inima căldura extremă din timpul verii
Digi Animal World
Teroare pe străzile din Pakistan. Momentul când un leu de companie a evadat și a atacat o mamă și doi copii
Film Now
Logodnica lui Jason Statham, abdomen cu pătrățele, pe iaht, în Positano. Starul filmelor de acțiune, cum nu...
UTV
Marilu și-ar fi pierdut viza de Australia după ce Iustin a postat clipul controversat pe Instagram