O adolescentă a fost traficată timp de doi ani de tatăl său și exploatată sexual de alți bărbați

Data publicării:
adolescenta traficata si violata
Foto: Getty Images

O fată de 15 ani a fost lipsită de libertate timp de doi ani pentru a fi exploatată sexual și prin muncă. Adolescenta a fost ținută în captivitate cu ajutorul de tatăl său. Potrivit DIICOT Covasna, o persoană a fost arestată preventiv, iar alte două au fost puse, vineri, sub control judiciar, fiind cercetate pentru exploatarea sexuală a unei minore.

Potrivit sursei citate, fata în vârstă de 15 ani ar fi fost lipsită de libertate şi exploatată sexual în perioada 2019-2021, fiind supusă la violenţă fizică şi psihică.

"În cauză, s-a reţinut faptul că în cursul anului 2019, unul dintre inculpaţi şi-a traficat fiica minoră, în vârstă de 15 ani, prin transportarea acesteia la domiciliul unuia dintre inculpaţi în vederea exploatării minorei în schimbul unei sume de bani. Fapta a fost săvârşită prin constrângere, inducere în eroare şi abuzând de poziţia sa de autoritate asupra minorei şi de situaţia vădit vulnerabilă a acesteia datorată nivelului de educaţie, dezvoltare fizică şi psihică şi situaţiei de dependenţă în care se afla. Ceilalţi doi inculpaţi au lovit-o, au lipsit-o de libertate şi au exploatat-o sexual şi prin obligarea la muncă pe minoră în perioada 2019-2021, interval de timp în care victima a fost ţinută în stare de aservire şi lipsire de libertate prin folosirea violenţei fizice şi psihice, profitând de vulnerabilitatea acesteia. În toată această perioadă, cei doi inculpaţi au beneficiat de sprijinul inculpatului care şi-a traficat copilul", se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.

În cursul zilei de joi, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Covasna au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a celor trei inculpaţi care sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, rele tratamente aplicate minorului, viol în formă continuată şi trafic de minori, iar în urma percheziţiilor domiciliare efectuate de ofiţerii de poliţie judiciară au fost descoperite şi ridicate mai multe probe care vor fi folosite pentru soluţionarea cauzei.

Vineri, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Covasna a dispus arestarea preventivă a unuia dintre inculpaţi şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de ceilalţi doi.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul SCCO Covasna, Poliţiei Municipiului Târgu Secuiesc şi Secţiei de Poliţie Rurală Târgu Secuiesc, criminaliştilor din cadrul IPJ Covasna, luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Covasna şi jandarmilor din cadrul IJJ Covasna.

Minora a beneficiat de consiliere psihologică, precum şi de toate drepturile şi măsurile de protecţie prevăzute de Codul de Procedură Penală, fiind preluată de DGASPC pentru îngrijire.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
Newsweek
Statul tipărește bani ca să plătească pensii. Cea mai proastă veste pentru pensionari vine la toamnă
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...