Sfântul Sinod a modificat regulile spovedaniei după cazul Visarion Alexa. Orice gest familiar trebuie evitat

Data actualizării: Data publicării:
preot ortodox cu sutana citeste o carte de rugaciuni
Foto: GettyImages

Preoții trebuie să evite orice gest sau cuvânt interpretabil ca fiind de o familiaritate nepotrivită cu persoanele care vin să se spovedească. O serie de propuneri ale Comisiei pastorale, monahale şi sociale privind spovedania şi duhovnicia au fost aprobate joi în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Patriarhiei Române, spovedania "nu poate fi condiţionată de vreun interes material sau de altă natură", "trebuie să se săvârșească în lăcașul de cult, sau în mod excepțional, într-un spaţiu deschis şi vizibil, adiacent bisericii".

Potrivit noilor reguli, preoții trebuie "să evite orice gest sau cuvânt interpretabile ca familiaritate nepotrivită cu penitentul (glume inadecvate sau gesturi indecente)".
Noile reguli vin în contextul scandalului iscat după ce preotul Visarion Alexa este acuzat că agresat sexual o femeie.

Tribunalul Bucureşti a respins, luni, cererea procurorilor de arestare preventivă a preotului, el urmând să stea sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile. Visarion Alexa a fost reţinut de poliţişti în urmă cu o săptămână pentru agresiune sexuală, fiind dus apoi la Judecătoria Sectorului 6 cu propunere de arestare preventivă.

Un magistrat a dispus atunci eliberarea sa şi plasarea sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, cu mai multe interdicţii. Preotul a făcut contestaţie la tribunal, la fel au procedat şi procurorii, care doreau să fie arestat preventiv, însă ambele contestaţii au fost respinse luni de Tribunalul Bucureşti.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce i-au făcut lui Piedone la finalul percheziției. Șeful ANPC și-a ieșit din minți: „Mă lăsați să..
Digi FM
Oana Roman, mesaj emoționant pentru tatăl său, Petre Roman, la împlinirea a 79 de ani: „Ce privilegiu imens...
Pro FM
t.A.T.u, din nou pe scenă după 20 de ani. Reacțiile, extrem de dure: „Au spus că nu se suportă. Oare au rămas...
Film Now
Henry Cavill e tată de fată. Comentariu rar al starului, despre viața de familie alături de Natalie Viscuso...
Adevarul
Secretele celei mai apreciate cetăți din România. Străinii rămân uimiți: „Acest oraș este subestimat față de...
Newsweek
600.000 pensionari pierd 6000 lei la pensie. Mica recalculare amânată un an. Ministrul muncii anunță
Digi FM
Unde ar putea fi înmormântat Felix Baumgartner. Familia cere discreție totală la ceremonie
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
A depășit pragul de jumătate de miliard de dolari încasări la nivel global. Al patrulea cel mai de succes...
UTV
Mihaela Rădulescu, devastată de moartea lui Felix Baumgartner: „Sunt pierdută fără el. A murit făcând ceea ce...