Apelul lui Marcel Vela pentru „cavalerii drepturilor și libertăților unor idei politico-electorale”

Data actualizării: Data publicării:
marcel vela declaratii INQ_ogn_6382
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Numărul românilor infectați cu coronavirus crește vertiginos de la o zi la alta, dar, cu toate acestea, ministrul de interne Marcel Vela spune, culmea, că sunt puțini cei care nu respectă regulile impuse de guvernanți. În plus, pe cei care nu cred în existența acestui virus, ministrul i-a invitat să stea de vorbă cu o rudă a unui decedat de COVID. A mai subliniat că situația este „crâncenă, dramatică. Acest virus există, e foarte agresiv, este invizibil, este un dușman care atacă”.

„Mă bazez foarte mult pe responsabilitatea românilor. Cei care nu respectă aceste reguli sunt destul de puțini. Astăzi sunt înregistrate un număr de cazuri, au mai murit 21 de compatrioți și îi rog pe toți acești cavaleri ai drepturilor și libertăților unor idei așa mai politico-electorale să meargă la familiile care încearcă această situație dramatică, să discute cu cei care sunt într-o situație tragică și au pierdut pe cineva drag”, a spus Marcel Vela, sâmbătă. 

„Eu am discutat cu familia unor colegi din MAI care nu mai sunt, din păcate, astăzi printre noi, care au murit îmbolnăviți de acest covid și vă rog să mă credeți că situația este crâncenă. Situația este dramatică, acest virus există, este foarte agresiv, este invizibil, este un dușman care atacă și tineri, și adulți și seniori. Nu distinge între bărbați și femei, între tineri și bătrâni sau între cetățenii dintr-un județ sau altul, cu atât mai multe între suporterii unui partid sau altul”, a mai spus ministrul de Interne. 

„Așadar, cred că e nevoie de o solidaritate și o responsabilitate generală în toată țara. Eu sunt optimist și cred că vom reuși. Este păcat ca unii politicieni să promoveze teze, idei, scenarii, conspirații doar pentru a capacita și a acumula unele voturi, neținând seama de o realitate cruntă: în România, în prezent mor compatrioți de ai noștri”, a subliniat el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Dua Lipa și iubitul ei, Callum Turner, fotografiați pe străzile din New York. Cei doi nu-și pot ține mâinile...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...