Augustin Zegrean, supărat pe parlamentari: Să-i batem cu bâta!

Data publicării:
zegrean-1
0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

 „Numai să luăm o bâtă, să-i batem cu bâta, că altceva, ce să mai putem face?”, a răspuns glumind Augustin Zegrean. El a adăugat că pe site-ul CCR se ține o evidență, unde toată lumea poate să vadă care legi au fost declarate neconstituționale și ce s-a întâmplat cu ele. „În principal, este vorba despre o ordonanță, 55, în care se spune domnule, faceți ceva! Nu s-a făcut nimic nici până în ziua de azi. Și multe altele. Dar sigur că noianul acesta de legi, peste 14.000 de legi în vigoare, e greu să le mai corelezi, trebuie să o luăm de la capăt”, a declarat președintele Curții Constituționale.

Întrebat cum adică, de la capăt, Augustin Zegrean a fost tranșant: „Să le ștergem, să facem altele!”.

Augustin Zegrean a fost el însuși membru al Parlamentului. Întrebat dacă și-a depus dosarul pentru pensie de parlamentar (Augustin Zegrean a fost senator între 1990 și 1992 și deputat între 2004 și 2007), președintele CCR a declarat că „nu a rezistat” acestei tentații.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detaliul care schimbă tot ce se ştia despre moartea lui Mihai Leu! Medicul lui, dezvăluire şoc despre ce s-a...
Digi FM
Picase examenul de Bacalaureat 2025, dar după contestație aproape i s-a dublat nota. Eroarea care i-a dat...
Pro FM
Cassie Ventura, prima reacție după verdictul în cazul lui Sean „Diddy” Combs: „Vom continua să luptăm în...
Film Now
Charlize Theron nu vrea să audă de relații cu bărbați din industria filmului: "Doamne ferește! Nu e un lucru...
Adevarul
Valul de caniculă din Europa se îndreaptă spre est: 40 de grade în Germania, cod galben de caniculă în România
Newsweek
Cine a decis să impună CASS la pensiile peste 3.000 lei? De ce nu s-au tăiat și pensiile speciale?
Digi FM
VIDEO Bolidul lui Diogo Jota, doar un morman de cenușă! Lamborghini-ul în care se aflau atacantul de la...
Digi World
Ce mânânci influențează visele. Cercetătorii sugerează existenţa unei legături între coșmaruri şi intoleranţa...
Digi Animal World
Țara în care turiștii sunt „atacați” de insecte. Imaginile cu roiul de gândaci sunt virale
Film Now
Charlize Theron împarte publicul în două tabere, după declarațiile „picante” despre viața sa intimă...
UTV
Dua Lipa și Callum Turner, scene pasionale în vacanță. Cuplul a fost surprins în largul mării, pe Coasta...