Bani pentru fermieri și benzi în vămi dedicate camioanelor înmatriculate în UE. Ciolacu: Vor avea prioritate în fața celor din Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
colaj camioane (1)
Camioanele înmatriculate în UE au o bandă dedicată în vămile Calafat, Nădlac II şi Borş II. Foto: INQUAM Photos/George Călin

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, vineri, la începutul ședinței de guvern, noi măsuri pentru fermieri și transportatori. Peste 1,2 miliarde de lei din fonduri europene vor ajunge la peste 700.000 de fermieri, în timp ce în vămile Calafat, Nădlac II şi Borş II sunt deschise benzi dedicate vehiculelor înmatriculate în UE. „Astfel transportatorii noștri vor avea prioritate în fața camioanelor din Ucraina sau Turcia”, a declarat premierul.

„Aprobăm două hotărâri de Guvern prin care peste 1,2 miliarde de lei vor ajunge la fermierii din sectorul vegetal și zootehnic, în contul cererilor depuse în cursul anului trecut. Fondurile reprezintă ajutoarele naționale tranzitorii finanțate din fonduri europene. De aceste sume vor beneficia peste 550.000 de fermieri din sectorul vegetal și 200.000 din cel zootehnic”, a declarat Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de guvern.

De asemenea, după ce ieri s-a deschis circulația pe o bandă dedicată camioanelor înmatriculate în UE în vama Calafat, de astăzi la Nădlac II şi Borş II se deschid astfel de benzi.

„Azi mai rezolvăm una dintre solicitările esențiale ale transportatorilor. Devin funcționale benzile dedicate vehiculelor înmatriculate în Uniunea Europeană. De ieri, s-a deschis circulația pe o asemenea bandă în vama Calafat, iar de azi la Nădlac II şi Borş II. Urmează și vama Giurgiu în curând, iar astfel transportatorii noștri vor avea prioritate în fața camioanelor din Ucraina sau Turcia”, a spus Ciolacu.

După cele trei puncte de trecere a frontierei, urmează și vama Giurgiu, a anunțat și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„Benzile dedicate în punctul de trecere a frontierei de la Giurgiu vor fi funcționale după implementarea noului sistem de preselecție a camioanelor (presupune inclusiv instalarea unui cântar suplimentar).”

„Astfel, cum am stabilit în discuțiile cu transportatorii, implementăm aceste benzi de preselectare a traficului rutier greu acolo unde configurația drumului o permite. Precizez că pe benzile inscripționate EU vor putea circula doar camioanele înmatriculate în Uniunea Europeană. Pe benzile inscripționate ALL TRUCKS vor putea circula, atât autocamioane înmatriculate în state non-UE, cât și cele înmatriculate în state membre UE dacă benzile inscripționate EU sunt aglomerate sau dacă banda ALL TRUCKS este liberă”, a precizat ministrul Transporturilor.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
La ce distanță de casa vecinului ai voie să construiești un garaj. Ce spune legea
Digi FM
Adrian Alexandrov, partenerul Elenei Udrea, primele declarații după ce aceasta a fost operată de urgență: „A...
Pro FM
LeAnn Rimes, moment jenant pe scenă. Și-a pierdut dinții în mijlocul concertului și a fugit în culise
Film Now
Cum a apărut Simone Ashley la premiera filmului „F1”, după ce rolul ei a fost eliminat la montaj: „Sunt...
Adevarul
Cine este Thomas Ferfelis, soțul Kirei Hagi, și ce tradiții machedonești are de respectat la nuntă. Părinții...
Newsweek
Cu cât au crescut pensiile în numai o lună? Care pensionari iau mai mulți bani decât în aprilie?
Digi FM
Punct final la „Nunta Secolului”. Jeff Bezos şi Lauren Sanchez au găzduit o petrecere în pijamale. Imaginile...
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Brad Pitt, despre vizitele la Alcoolici Anonimi, făcute după despărțirea de Angelina Jolie: "Aveam nevoie de...
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget