C.Preda: Mă consider exclus de facto din PDL. Sentimentul încercat e unul al nedreptății

Data publicării:
cristian preda -Publimedia-Victor Ciupuliga

„În 2012, când mă opuneam candidaturii lui Silviu Prigoană, am fost într-o situație similară, am fost propus pentru suspendare. La trei luni după aceea eram ales într-o funcție importantă în partid. În decembrie demisionam din poziția respectivă și acum sunt pus în situația de a fi propus pentru suspendare. E o suspendare care curge deja și o văd ca o excludere de facto, pentru că am cerut ca statutul partidului să fie aplicat cu maximă rigoare. Unul dintre puncte spune clar că atunci când partidul e în opoziție face un guvern din umbră. Am ținut ca articolul să fie aplicat, am spus că cei care conduc partidul nu vor să pună în aplicare articolul și de aici s-a considerat că nu trebuie să mai fiu alături de PDL”, a explicat el pe tema suspendării. 

Mă consider exclus de facto. Sentimentul încercat e unul al nedreptății, aveam dreptate să spun că statutul trebuie aplicat și că trebuie să fie respectat de conducere, dar în România nu sunt mulți cei care vorbesc împotriva șefilor. Le-am spus colegilor că nu mă voi schimba. Eu nu voi reveni asupra solicitărilor mele. Dacă ei spun că au greșit, putem discuta, altfel nu pot trece peste. Mă consider eliminat de facto. Voi merge în fața reuniunii consiliului național de conducere, când va fi. Nu îmi place politica făcută așa, nu mă identific cu acest comportament ce mi se pare o simplă răzbunare”, a subliniat Cristian Preda.

Sunt în legătură cu Funeriu și Baconschi, ei au plecat pentru că l-au auzit pe un vicepreședinte amenințându-i cu excluderea și au considerat inacceptabil acest lucru. Cred că e regretabil că doi foști miniștri au plecat, ei au reprezentat un anumit profil, e păcat că partidul i-a pierdut. Nu am văzut regrete în partid, asta m-a durut”, a adăugat el.

„Pot și ca independent să afirm principii politice, să am un proiect politic”, a subliniat Cristian Preda.

„Am salutat Fundația Mișcarea populară când a fost înființată. Am cerut membrilor fundației să mă asociez acțiunii lor atunci când s-a făcut anunțul. Mi-au spus că pentru că sunt membru PDL și nu se pune problema unei afilieri nu mă primesc. Acum da. Nu e singura fundație la care sunt asociat. Fundația Mișcarea Populară vrea să mobilizeze o parte însemnată, e vizat electoratul dezamăgit, oameni cu o carieră în România, dar care nu se simt reprezentați de vreuna dintre forțele politice. Se merge pe ideea respectării referendumului din 2009, reducerea numărului de parlamentari, pe ideea modernizării sistemului de educație și sănătate”, a explicat europarlamentarul.

„Acum nu există nici măcar un comitet de inițiativă pentru a întemeia partidul, ci doar posibilitatea ca pornind de la energiile mobilizate în teritoriu să se ajungă la un partid”, a adăugat el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri