Care va fi raportul de forțe în CCR, după numirea a trei noi judecători

Data publicării:
26032013 20raport 20ccr-56961

Numirea a trei noi judecători, Daniel Morar, Mona Pivniceru și Valer Dorneanu, la Curtea Constituțională nu schimbă raportul de forțe actual, care este de 5 la 4 în favoarea lui Traian Băsescu.

În formula din acest moment, USL conta pe judecătorii Acsinte Gaspar, propus de fostul președinte Ion Iliescu, Ion Predescu - propus de PSD, și Tudorel Toader - propus de PNL.

Și Aspazia Cojocaru a fost numită la propunerea PSD, dar ea a votat în ultimii ani de partea taberei lui Traian Băsescu.

Reprezentantul UDMR, Valentin Puskas, a fost cel care a înclinat balanța între cele două tabere, dar, de obicei, votul său a fost favorabil lui Traian Băsescu.

După 9 iunie, când cei trei își vor prelua mandatele, raportul de forțe va fi următorul: PSD – un judecător, PNL - doi, PDL și Traian Băsescu - cinci judecători, iar UDMR – unul.

Așadar, este de așteptat ca scorul viitoarelor decizii, să fie de cinci la patru sau chiar de șase la trei, în favoarea lui Traian Băsescu.

PSD va fi cel mai dezavantajat de modificările de la Curte, deoarece va avea un singur judecător, pe Valer Dorneanu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...