Ce a anunțat Marcel Ciolacu după discuția cu Viorica Dăncilă

Data actualizării: Data publicării:
20190618141519_IMG_6086-01 marcel ciolacu inquam photos george calin
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, a anunțat ce a discutat cu Viorica Dăncilă, luni seară, acasă la șefa PSD, după rezultatul slab la alegerilor prezidențiale, în urma cărora a fost reales Klaus Iohannis. Discuția a avut loc în contextul în care baronii partidului încearcă să o convingă pe Dăncilă să demisioneze la CEX-ul PSD de marți.

„Am vorbit în această seară cu Viorica Dăncilă, despre întâlnirea pe care urmează să o am cu președinții de organizații pentru a discuta despre rezultatului obținut la aceste alegeri. Este firesc sa se întâmple acest lucru după orice scrutin. Vreau să spun cât ce poate de clar că această discuție a fost una calmă, așezată și productivă. A fost o campanie în care s-a muncit mult, mulțumim tuturor celor care s-au implicat și mulțumim milioanelor de români care au dat un vot de încredere Partidului Social Democrat și Vioricăi Dăncilă”, arată Ciolacu, pe pagina de Facebook.

El a subliniat că „a fost un rezultat care nu ne mulțumește pe niciunul dintre noi, dar asta nu înseamnă ca nu există soluții”.

„Vreau să îi rog pe colegii mei să se gândească la obiectivele noastre pentru alegerile de anul viitor. Rămânem o echipă, rămânem împreună, așa cum am făcut-o întotdeauna în momente mai complicate. PSD este în continuare un partid puternic!”, a adăugat el.

Potrivit surselor Digi24, Ciolacu i-a promis Vioricăi Dăncilă un mandat de parlamentar din 2020. De asemenea, ea ar putea reveni la șefia Organizației de Femei. 

În PSD, până la această oră, taberele nu sunt bine definite, mulți lideri așteptând să vadă cum se vor poziționa principalii pioni. Deja au avut loc însă primele discuții între cei care ar putea să preia partidul.

În partid se vorbește despre o conducere colectivă care ar urma să preia puterea în partid până la Congres. 

Surse din PSD au declarat pentru Digi24.ro că o conducere colectivă este singura variantă care ar împăca pe toată lumea, mai puțin pe Viorica Dăncilă, Mihai Fifor și Eugen Teodorovici.

Interimatul funcției de președinte al PSD ar urma să fie asigurat de Marcel Ciolacu, singurul PSD-ist care în acest moment mai ocupă o funcție publică importantă, cea de președinte al Camerei Deputaților.

Ciolacu ar urma să fie susținut de tabăra Stănescu-Firea, ambii urmând să facă parte din conducerea colectivă.

Totuși, baronul PSD Olt, Paul Stănescu, ar juca la două capete, în ultimele zile având discuții și cu Claudiu Manda, un alt lider care ar vrea să profite de îndepărtarea Vioricăi Dăncilă.

Claudiu Manda este un alt nume vehiculat pentru conducerea colectivă alături de Ionel Arsene, Niculae Bădălău și Marian Oprișan, deși ultimii doi nu sunt agreați de Marcel Ciolacu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce semnifică salutul „Hristos a Înviat!” și cât timp trebuie folosit după Paște
Digi FM
Ce salariu are o stewardesă româncă angajată la o companie din Orientul Mijlociu: „Devine atractiv când iei...
Pro FM
E în formă maximă, are 53 de ani în buletin și pare de cel mult 30. Cum arată celebra Thalia în costum de baie
Film Now
Suri Cruise împlinește 19 ani. Este leită părinții ei. Cele mai noi imagini cu fiica actorilor Tom Cruise și...
Adevarul
Secretele planului lui Elon Musk de a avea „o legiune de copii” și a salva civilizația
Newsweek
Pensie tăiată cu 1.600 de lei pentru un pensionar. De ce i-a șters Casa de Pensii 2 ani de vechime?
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face...
Digi Animal World
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...