Ce atribuții va avea Corina Crețu în funcția de comisar pentru Politici Regionale

Data publicării:
20100322 cretu 001-copy

CORINA CREȚU, comisar pentru POLITICI REGIONALE. Doamna Crețu, așa cum a spus domnul Băsescu, nu a fost decât într-o perioadă ad interim în fruntea comisariatului pentru Ajutor Umanitar, în virtutea unei glume, în realitate, doamna Crețu deține unul din cele mai importante portofolii”, a spus Emil Hurezeanu, în emisiunea Jurnalul de seară.

Politica regională a UE este o politică de investiţii. Aceasta susţine crearea locurilor de muncă, competitivitatea, creşterea economică, îmbunătăţirea calităţii vieţii şi dezvoltarea durabilă. Aceste investiţii contribuie la punerea în aplicare a strategiei Europa 2020, se menționează pe site-ul Comisiei Europene.

Politica regională exprimă, de asemenea, solidaritatea UE faţă de ţările şi regiunile mai puţin dezvoltate, concentrând fondurile în domeniile şi în sectoarele în care acestea pot avea un rol important.

Politica regională vizează reducerea disparităţilor economice, sociale şi teritoriale semnificative care există încă între regiunile Europei. Neabordarea acestor disparităţi ar putea afecta unele dintre bazele UE, inclusiv piaţa sa unică extinsă şi moneda acesteia, euro.

În perioada 2014-2020, UE va investi o sumă totală de 351 de miliarde de euro în regiunile Europei.

De exemplu, finanţarea UE va contribui la:

- stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii,

- sprijinirea cercetării şi a inovării,

- efectuarea de investiţii într-un mediu înconjurător mai curat,

- îmbunătăţirea accesului la tehnologiile digitale,

- dezvoltarea produselor şi metodelor de producţie noi,

- susţinerea eficienţei energetice şi combaterea schimbărilor climatice,

- stimularea educaţiei şi a competenţelor

- îmbunătăţirea legăturilor de transport spre regiunile îndepărtate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Cercetătorul chinez care a creat primii bebeluși modificați genetic: „Editarea embrionilor umani va fi la fel...
Newsweek
Statul tipărește bani ca să plătească pensii. Cea mai proastă veste pentru pensionari vine la toamnă
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...