Ce spune Ciolacu despre propunerea lui Muraru de interzicere a partidului AUR: „O tâmpenie cât el de mare”

Data actualizării: Data publicării:
marcel ciolacu
Marcel Ciolacu, președintele PSD. Foto: Inquam Photos / George Călin

Marcel Ciolacu a comentat, miercuri, la România TV, propunerea liderului PNL Iași, Alexandru Muraru, care a spus că AUR ar trebui să fie interzis. Șeful PSD a spus că ideea „este o mare tâmpenie” și l-a criticat pe Muraru pentru că „are un comportament nu departe de cel al politicienilor care mint”.

„Domnul Muraru, din punctul meu de vedere, fără să jignesc pe nimeni, ca și comportament (sic!) nu e foarte departe de politicienii care mint.

Fiecare om are dreptul și la o opinie, ceea ce a spus domnul Muraru este o tâmpenie. Cât el de mare. Dar asta este părerea mea, cum și părerea dânsului a fost că unele partide trebuie scoase în afara legii.

Este părerea mea personală și dacă e nevoie o să o explic în partid ca partidul să-mi susțină părerea”, a spus Ciolacu.

Liderul PSD a spus că nu ar trebui ca partidele să fie interzise și că o soluție mai bună este „comunicarea”. 

„Poate este și o mare greșeală a noastră și mi-o asum, că n-am apucat să comunicăm mai mult ce însemnă această lege…”, a mai spus Ciolacu.

Afirmația lui Alexandru Muraru

Afirmațiile lui Ciolacu vin după ce Alexandru Muraru a spus că interzicerea AUR „devine o chestiune foarte probabilă”, miercuri, la puțin timp după protestul AUR de la parlament.

„Scoaterea partidului extremist AUR în afara legii devine deja o chestiune foarte probabilă.

Partidul extremist, neofascist, de sorginte legionară este pe drumul pe care l-a avut partidul Zorii Aurii în Grecia. Vor ajunge să producă violențe zilnice pe scară largă și probabil crime.

Acest partid extremist, prin acțiunile iresponsabile, prin instigarea la violență și vandalism, a confiscat democrația și a pătat memoria celor care s-au jertfit pentru generațiile următoare.

Sloganele și simbolurile folosite de unii manifestanți în cadrul protestului din fața Parlamentului României, la care au luat parte și demnitari ai grupului parlamentar AUR, sunt insultătoare pentru memoria suferințelor celor care și-au pierdut viața în lagărele de concentrare ale Germaniei naziste și puținilor urmași ai acestora”, a transmis Alexandru Muraru.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara care va dispărea de pe fața pământului în maxim 25 de ani. Transformările pe care le vom vedea cu toții...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Orlando Bloom, surprins flirtând în Miami înainte de despărțirea de Katy Perry: „Nu s-a ascuns deloc”
Film Now
Michael Madsen, o viață între succes și suferință. S-a stins cu două dorințe neîmplinite. Prieten: „Părea un...
Adevarul
Canicula ne topește mintea. Ce face căldura extremă cu sănătatea psihică fără să-ți dai seama. Ponturi și...
Newsweek
Grevă, azi, la Casele de Pensii. Activitate blocată. Distribuirea pensiilor pe card în pericol
Digi FM
VIDEO Bolidul lui Diogo Jota, doar un morman de cenușă! Lamborghini-ul în care se aflau atacantul de la...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Par desenate, dar sunt reale. Cum arată puii de axoloți, cele mai bizare și adorabile ființe din apă
Film Now
Dosarul șocant în care Michael Madsen și-a acuzat soția că și-ar fi împins fiul la sinucidere a reapărut după...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...