Chirica spune că Dragnea trebuie să demisioneze de la şefia PSD

Data publicării:
mihai chirica

Primarul PSD al Iaşiului Mihai Chirica susţine că Liviu Dragnea ar trebui să-şi dea demisia de la şefia PSD, motivând că "degringolada din partid, dar şi din România i se datorează sută la sută" liderului social-democrat. ”Cred că s-a mai născut o dată Nero, care nu vede decât o singură modalitate de a părăsi tronul, prin arderea cetăţii", a spus Chirica, citat de News.ro.

Mihai Chirica a declarat miercuri, la finalul şedinţei Consiliului Local Iaşi, că liderul PSD Liviu Dragnea ar trebui să-şi dea demisia din fruntea partidului, atât pentru degringolada din partid, cât şi pentru cea din România.

”Nu să se retragă, ci să-şi dea demisia. Degringolada în care se zbate România de astăzi şi PSD de astăzi i se datorează în proporţie de sută la sută. Să îşi dea demisia pentru a nu fi demis. Ar fi ultima măsură de onoare pe care ar putea să o ia, având în vedere că România este pe descreştere, într-un haos evident, politic şi administrativ. Şi nu cred că haosul mai poate să guverneze în momentul de faţă”, a spus Mihai Chirica.

El a afirmat că în România lucrurile merg prost din cauza ambiţiilor lui Dragnea.

”Cred că s-a mai născut o dată Nero, care nu vede decât o singură modalitate de a părăsi tronul, prin arderea cetăţii. Iar cetatea se cheamă România şi e păcat că reinventăm pagini rele din istoria acestei Europe. Sper să ia o decizie înţeleaptă în continuare”, a mai declarat primarul Iaşiului Mihai Chirica.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Piedone nu mai are voie să conducă ANPC. Decizia procurorilor DNA. Detalii de ultimă oră
Digi FM
Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani. Fiica lui fusese cerută de soție la ultimul concert pe care l-a susținut...
Pro FM
Lady Gaga, complet nemachiată pe scenă în Las Vegas. Imaginile inedite cu artista sunt acum virale
Film Now
Jane Fonda, despre relația complicată cu tatăl său, actorul Henry Fonda: „Nu-l mai văzusem așa. A fost...
Adevarul
Vacanța de coșmar a unui român pe litoralul din Bulgaria: „O mizerie de nedescris. Pe scaune găseai meniul de...
Newsweek
PSD anunță că CASS la pensie se va plăti de la 4.000 lei. 789.000 pensionari vor lua mai mulți bani
Digi FM
Adevărul despre moartea lui Felix Baumgartner. Procuror: „Ce știm cu certitudine este că a avut o fractură la...
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Katie Holmes și Joshua Jackson, mișcare surpriză la 22 de ani de la finalul „Dawson's Creek”. Fanii, uluiți...
UTV
Nadia Comăneci, mesaj emoționant pentru Mihaela Rădulescu după moartea lui Felix Baumgartner: „Ce tragedie...