Ciolacu: România va plăti anul viitor dobânzi şi restanţe la credite de aproximativ 2% din PIB

Data actualizării: Data publicării:
Marcel Ciolacu vorbește la microfon
Marcel Ciolacu. Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, joi, la Drobeta-Turnu Severin că anul acesta România a plătit dobânzi şi restanţe la credite de aproximativ 1,8% din PIB iar anul viitor, potrivit calculelor preliminare, va plăti 2% din PIB.

"Anul acesta, România a plătit dobânzi şi restanţe la credite de aproximativ 1,8% din PIB. Din socotelile noastre preliminare în ceea ce priveşte construcţia bugetului, cred că anul viitor vom plăti în jur de 2% din PIB. Dar cu tristeţe vă spun că aceste împrumuturi au fost făcute de cele două guverne de dreapta, respectiv au împrumutat 200 de miliarde de lei. Noi vorbim în acest moment de dobânzile şi restanţele la aceste credite", a afirmat Ciolacu într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, datorită intrării PSD la guvernare, datoria publică anul viitor va scădea cu un punct procentual.

"În schimb, cu bucurie vă anunţ că de când PSD a venit la guvernare şi gestionează Ministerul Finanţelor, conform Comisiei Europene, datoria publică anul viitor va scădea cu un punct procentual iar datoria publică crescută de cele două guverne de dreapta a fost de 12 pp. Asta într-un echilibru şi o coerenţă şi o sustenabilitate clară. Dacă atunci am împrumutat 200 de miliarde, am întors în economie 2%. Anul acesta am scăzut datoria publică, am plătit şi dobânzile şi ratele la ce împrumuturi au făcut domnii înainte şi am întors 6% în economie şi în pachetul social. Cred că este o diferenţă majoră, oricât de răutăcios ai fi, sunt realităţi foarte clare", a spus preşedintele PSD.

Ciolacu susţine că intervenţia la preţul energiei pentru următorii doi ani va duce la foarte multe ieftiniri mai ales în zona economică.

"Sper şi din socotelile noastre mai mult ca sigur că va începe, încet, încet, să scadă şi inflaţia. Ajunsesem să avem energie destinată economiei şi industriei româneşti mai scumpă decât în Germania", a menţionat liderul social-democrat, care a participat la Conferinţa judeţeană a PSD Mehedinţi.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri