Crin Antonescu vrea ca forurile de conducere ale PSD și PNL să valideze candidatura lui la președinție

Data actualizării: Data publicării:
crin antonescu
Foto: Crin Antonescu/ Facebook

Crin Antonescu a explicat că a luat decizia suspendării candidaturii sale la prezidențiale pentru că oameni politici au formulat critici la adresa acesteia. El a cerut  coaliției două clarificări, prima fiind un calendar exact pentru cele două tururi ale alegerilor și a doua o validare a deciziei privind candidatura sa, după ce liderii acestor formațiuni au semnat un document oficial în acest sens, însă hotărârea nu a fost validată încă în forurile statutare ale partidelor.

„Se află nevoia de clarificare și de adaptare la realitatea politică pe care o trăim. Eu nu am spus altceva decât că suspend acordul dintre mine, candidat comun desemnat printr-un act politic, și partenerii mei, până când nu clarificăm două lucruri: data alegerilor prezidențiale și angajamentul forțelor politice care m-au propus candidat comun, sau nu, în acest demers. Am văzut că există încă nelămuriri. văzut că există încă nelămuriri. L-am văzut pe Mircea Badea crezând că prin sms s-a dat că mă sustin, nu a fost prin sms, a fost prin acord politic. Toate bune și frumoase, validările încă nu au avut loc. A fost un document politic oficial semnat de liderii acestor partide și sigur anunțând că vor valida decizia în forurile partidelor. Eu am cerut un calendar privind data alegerilor prezidențiale și am spus că e bine cât mai repede și doi - aceste validări, să știm dacă avem suspendarea, autosuspendarea, consta în faptul că eu am pus pe pauză toate demersurile până când lucrurile nu sunt clare”, a declarat Crin Antonescu, întrebat ce se află în spatele autosuspendării candidaturii, luni seară la Antena 3 CNN.

Chestionat de ce am simțit nevoia acestor clarificări, Antonescu a răspuns: „pentru ca oameni politici au formulat nu doar îndoieli chiar și critici la adresa acestei candidaturi. Pentru că e greu sa fii candidat când vin oameni politici și spun dar nu ești candidat, dar mai vedem”.  

„ Trebuie să clarifice acest lucru. Este spre binele viitorului candidat al acestei coaliții, că sunt eu sau că este un altul, care ar trebui să știe dacă este candidat. Este spre binele tuturor, este spre binele viitorului candidat, ca voi fi eu sau altul. Partidele urmează să valideze această hotărâre sau să ia alta. Decizia candidaturii a fost pusă sub semnul întrebării de domnul Dâncu, de domnul Ponta. Nu doresc decât o clarificare rapidă a acestor lucruri”.

Crin Antonescu a mai dezvăluit că „a fost o discuție foarte scurtă și eu am avut timp o noapte să dau un răspuns acestei solicitări”, referindu-se la propunerea care i-a fost făcută să fie candidatul comun al coaliției la alegeri.

Liderii coaliției vor avea ședință pe 8 sau 9 ianuarie, spune Antonescu

Crin Antonescu a precizată că a comunicat în această săptămână cu liderii coaliţiei de guvernare Marcel Ciolacu, Ilie Bolojan, Kelemen Hunor şi Varujan Pambuccian şi a adăugat că, pe 8 sau 9 ianuarie, vor avea loc nişte discuţii. El a mai spus că nu avea de ce să fie invitat la şedinţa coaliţiei.

„Este o întrebare mult prea personală încât să-i pot răspunde. Pot să vă spun că, până în acest moment, toţi liderii formaţiunilor politice despre care vorbim şi domnul prim-ministru Ciolacu, şi domnul Bolojan, şi domnul Kelemen, şi domnul Pambuccian au fost în contact cu mine, am comunicat şi săptămâna aceasta probabil pe 8, pe 9 vor avea loc nişte discuţii”, a declarat Crin Antonescu, întrebat cine l-a sunat dintre liderii politici importanţi după ce a anunţat că se suspendă din poziţia de candidat al alianţei PSD-PNL-UDMR.

Fostul președinte al PNL a mai spus că nu avea de ce să fie invitat la şedinţa coaliţiei din această săptămână.

„S-a titrat că Antonescu nu e invitat. Nici nu au de ce să mă invite. Pentru că eu nu sunt membru al coaliţiei. Este o şedinţă a coaliţiei. Dacă există nişte informaţii pe care doresc să le dau sau nişte discuţii să le avem, mă pot invita. Dar nu sunt membru de drept al acestei coaliţii, ca să spun aşa. Şi în orice caz toate discuţiile necesare vor fi făcute. Dar, repet, deciziile sunt cumva exterioare mie. Deci o dată a alegerilor şi un calendar, că sigur nu se pot face într-o zi sau într-o săptămână, nu ştiu”, a precizat Antonescu.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
Digi FM
Femeia care a renunțat la deodorant, șampon și pastă de dinți. Soluția pe care a găsit-o pentru igienă...
Pro FM
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
Film Now
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu...
Adevarul
Trump îşi arată „prietenia” faţă de Putin printr-o invitaţie directă de a cuceri Ucraina. Europa, în alertă
Newsweek
Care pensionari trebuie să restituie bani din pensie? Ministerul Muncii a dat ordinul
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face...
Digi Animal World
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...