Formularul 600. Ministrul de finanțe și șefa ANAF, convocați la Senat

Data publicării:
piperea si zamfir

Ministrul de Finanţe şi şefa ANAF au fost invitaţi de urgenţă în Parlament săptămâna viitoare. Preşedintele Comisiei Economice din Senat, Daniel Zamfir, vrea ca cei doi să dea detalii despre anumite măsuri luate de Guvern, despre care spune că au efecte grave asupra mediului economic. Este vorba, în primul rând, de declaraţia 600 pe care trebuie să o depună cei care desfăşoară activităţi independente, dar şi românii care au şi alte venituri pe lângă salariu. În total, ar fi vorba de peste 200 de mii de persoane, potrivit datelor ANAF. Analiştii cred însă că, în realitate, numărul este de două ori mai mare.

„Guvernul Tudose a emis în ultima şedinţă de guvern o Ordonanţă de Urgenţă care, din păcate, anulează efectele bune pe care le avea legea prevenţiei. Cum ştiţi, prin prin Ordonanţa de Urgenţă s-a stabilit un fond de premiere de 15% din amenzile aplicate de către agenţii fiscali agenţilor economici. Doresc să fie prezent la comisie ministrul Mişa să explice acest lucru”, a declarat pentru Digi24, senatorul liberal Daniel Zamfir.

„Am solicitat şi prezenţa preşedintei ANAF, doamna Călugăreanu, tocmai pentru că debandada creată ca urmare a emiterii ordinului 4140 prin care s-a stabilit intrarea în vigoare a formularului 600 este o decizie care, după cum vedeţi, a bulversat efectiv mediul economic şi mă refer aici în special la profesiile liberale. Pe lângă haosul creat s-a mai întâmplat un lucru: oameni s-au trezit cu somaţii prin care li se solicită plata CASS încă din anul 2012”, a explicat senatorul PNL.

Sute de mii de români trebuie să facă până la sfârşitul lunii un drum la Fisc pentru a depune un nou formular: declaraţia 600, prin care autorităţile îi iau în evidenţă dacă au avut alte venituri în afara salariului. Cei în cauză se plâng că timpul este prea scurt, şi acuză statul că îi pune pe drumuri fără motiv.

Toţi cei care au avut venituri din activităţi independente care, cumulate, au depăşit 22.800 de lei net în 2017, trebuie să depună declaraţia 600. Sunt vizaţi contribuabilii care au câştigat bani din drepturi de autor, chirii, dividende, arende şi dobânzi. Formularul este unul din efectele modificării Codului Fiscal, prin care contribuţiile sociale au fost trecute în sarcina angajaţilor. Citiți detalii aici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
La ce distanță de casa vecinului ai voie să construiești un garaj. Ce spune legea
Digi FM
Adrian Alexandrov, partenerul Elenei Udrea, primele declarații după ce aceasta a fost operată de urgență: „A...
Pro FM
LeAnn Rimes, moment jenant pe scenă. Și-a pierdut dinții în mijlocul concertului și a fugit în culise
Film Now
Cum a apărut Simone Ashley la premiera filmului „F1”, după ce rolul ei a fost eliminat la montaj: „Sunt...
Adevarul
Cine este Thomas Ferfelis, soțul Kirei Hagi, și ce tradiții machedonești are de respectat la nuntă. Părinții...
Newsweek
Cu cât au crescut pensiile în numai o lună? Care pensionari iau mai mulți bani decât în aprilie?
Digi FM
Punct final la „Nunta Secolului”. Jeff Bezos şi Lauren Sanchez au găzduit o petrecere în pijamale. Imaginile...
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Brad Pitt, despre vizitele la Alcoolici Anonimi, făcute după despărțirea de Angelina Jolie: "Aveam nevoie de...
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget