Funcționarii publici își vor face evaluarea performanței online. Procedura va servi și ca un test al competențelor digitale

Data publicării:
Operatorii de calculator din ziua alegerilor prezidentiale primesc tabletele si instructiunile necesare pentru o buna desfasurare a acestora, in Bucuresti, joi, 24 octombrie 2019.
Funcționarii publici își vor face evaluarea performanței online, prevede o lege votată în Camera Deputaților. Foto: Ilona Andrei/Inquam Photos

Camera Deputaților a votat, marți, o lege care prevede ca de acum înainte funcționarii publici să își facă evaluarea performanţei individuale pe calculator, nu pe hârtie, o măsură menită să reducă birocrația, risipa de hârtie dar să servească și ca o evaluare a competențelor digitale ale bugetarilor.

Legea, care merge la promulgare, a fost inițiată de George-Cristian Tuţă, deputat PNL de Ilfov, alături de peste 100 de parlamentari.

Aceasta prevede ca evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici să fie făcută anual, prin intermediul sistemului informatic al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, iar această evaluare să vizeze si nivelul competenţelor digitale.

„Anul 2023 este anul european al competenţelor. Legea votata astăzi susţine aceasta iniţiativă, transformând un demers enervant şi birocratic pentru funcţionari în ceva eficient: fişa de evaluare a performanţelor individuale nu o mai facem pe hârtie, ci direct pe calculator. Pe parcursul vieţii avem 90.000 de ore pe care le lucrăm. Iar dacă ne gândim doar la timpul petrecut pentru a printa şi plimba aceste hârtii, vedem un beneficiu real. Legea adoptată astăzi elimină risipa de timp si de hârtie”, a declarat George-Cristian Tuţă, potrivit unui comunicat al Camerei Deputaților.

„Totodată, nu putem avea servicii publice digitale fără oameni în administraţie cu minime competenţe digitale. Cred că transformarea administraţiei publice nu se face forţându-i pe oameni, ci atrăgându-i. Explicându-le că tehnologia nu le ia locul de muncă, ci, dimpotrivă, le câştigă timp şi elimină sarcinile repetitive. Împreună putem face pasul care deschide drumul către o administraţie orientată spre nevoile cetăţenilor şi eficientizarea serviciilor publice”, a adăugat Tuţă.

Iniţiativa legislativă face parte dintr-un pachet mai amplu de proiecte dedicate debirocratizării serviciilor publice.

Luni, Senatul a adoptat prima propunere legislativă pentru care nu s-a folosit deloc hârtia.

Textul legii, avizele comisiilor de specialitate şi semnăturile iniţiatorilor au fost obţinute doar prin intermediul aplicaţiilor şi a semnăturii electronice. Documentul a intrat pe circuitul parlamentar normal în format digital, fiind înregistrat la Biroul Permanent al Senatului ca document PDF.

Iniţiativa, dacă va fi adoptată de forul decizional - Camera Deputaţilor, va obliga instituţiile statului să ofere persoanelor fizice sau juridice serviciul de programare online.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nu toți românii primesc plafonare la curent! Află acum dacă trebuie să faci cerere ca să nu plătești în plus!
Digi FM
David Pușcaș, revoltat după ce Luminița Anghel a făcut declarații teribile: „Subiectul ăsta nu se va încheia”
Pro FM
Cum și-a transformat Lady Gaga logodna în hit: „Ai nevoie de experiențe reale pentru a crea”. Piesa care...
Film Now
Producătorii din spatele francizelor „Spider-Man” şi „Harry Potter”, la cârma următorului film cu James Bond
Adevarul
Cum au supraviețuit un tată și cele două fiice timp de 12 ore, după ce avionul lor s-a prăbușit într-un lac...
Newsweek
Sunt bani pentru creșterea pensiei la Mica Recalculare? Guvernul, anunț care dă fiori pensionarilor
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Angajații unui atelier auto, șocați când au văzut un șarpe ascuns printre fiare: „Își digera masa liniștit”
Film Now
Ben Affleck rupe tăcerea despre divorțul de Jennifer Lopez: „Am vrut să fiu alături de ea”
UTV
Kira Hagi se căsătorește! Fiica lui Gică Hagi va deveni mireasă în toamnă, la un eveniment cu aproape 1000 de...