Gabriela Firea: Nu plâng după alianța cu Victor Ponta, ei vor plânge

Data actualizării: Data publicării:
Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, intr-o conferinta de presa
Gabriela Firea. Foto: Inquam Photos / George Călin

Gabriela Firea a fost întrebată, marți, într-o conferință de presă cum vede schimbarea de atitudine a lui Victor Ponta și Robert Negoiță, care au lansat o alianță pentru alegerile locale. „Nu plâng după alianța cu Victor Ponta, în schimb, ei vor plânge”, a adăugat președintele PSD București.

„În afară de dezamăgire nu am alt cuvânt să descriu sentimentul pe care îl am. Ar fi fost o dovadă de respect pentru cetățeni să avem o alianță de centru-stânga. Cetățenii așteptau o astfel de alianță. Din păcate, ei au ales o cale greșită, alianța răului, alianța distrugerii, pentru că prin tot ce au făcut, fac și au zis și zic nu determină altceva decât un sprijin pentru candidatul PNL. Dacă asta înseamnă să fii om de stânga, de centru-stânga, atașat valorilor social-democrației să sprijini candidatul din partea PNL cred că este o mare eroare și viitorul politic la va demonstra acest lucru”, a spus Gabriela Firea.

„Eu nu fug neapărat după coaliții, după înțelegeri, după alianțe cu anumiți politicieni. Îmi doresc foarte mult o alianță cu oamenii. E în firea lucrurilor să ne aliem cu oamenii. Nu plâng după alianța cu Victor Ponta, în schimb, ei vor plânge, că s-au îndepărtat de cei care i-ar fi fost la o adică alături în cazul unei eventuale candidaturi la prezidențiale pe care a anunțat-o”, a mai spus primarul general al Capitalei.

„Cred că din acest moment pactul cu cei care gândesc social-democrat în România s-a încheiat definitiv pentru domnul Ponta și acesta nu va mai primi nici simpatie, nici voturi, nici apreciere din partea celor pe care i-a trădat. Pentru că nu doar pe mine m-a abandonat, ci pe toți cei care ne-au votat”, a completat președintele PSD București.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri