Iohannis: Serviciul militar obligatoriu nu e fezabil. Sunt din generația care a fost obligată să facă Armata. Nu mi s-a părut grozav

Data actualizării: Data publicării:
Vizita presedintelui Klaus Iohannis la Centrul Administrativ „Mihail Kogălniceanu”
Foto: Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat miercuri, la Strasbourg, într-o întâlnire informală cu jurnaliştii, despre varianta stagiului militar obligatoriu, în contextul discuţiilor despre legea privind stagiul militar voluntar, afirmând că a făcut parte din generaţia obligată să facă armată şi nu i-sa părut „un lucru grozav”, iar acum nu este fezabil.

„Nu mi s-a părut un lucru grozav. Eu sunt dintr-o generaţie care a fost obligată să facă Armata. Nu este fezabil, nu suntem în niciun fel pregătiţi pentru aşa ceva”, a declarat preşedintele la o întâlnire cu ziariştii, potrivit News.ro.

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat, luni seară, că reintroducerea serviciului militar obligatoriu în România este exclusă şi nu există niciun fel de discuţie în acest sens. Tîlvăr afirmă că Armata română a scăzut de la 320.000 de oameni la aproximativ 80.000 şi este nevoie de pregătirea unor rezerve, însă acest lucru se va face cu militari voluntari, un proiect în acest sens având în vedere persoane cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani.

„E o perioadă în care lucrurile care ţin de Armată generează astfel de preocupări. Serviciul militar obligatoriu este exclus (...) nu există nicio discuţie la momentul acesta în acest sens”, a declarat, luni seară, la Euronews România, Angel Tîlvăr.

Ministrul a explicat, însă, că se pune în discuţie existanţa unui serviciu militar voluntar, al cărui scop este de a satisface nevoia de rezervă pentru Armata.

Ministrul a precizat că există un proiect care prevede un stagiu militar de câteva luni, pentru persoane de 18-35 de ani.

„Nu ştim cum se va întâmpla, suntem în faza în care discutăm despre asta”, a afirmat ministrul.

Discuţia referitoare la stagiul militar a fost redeschisă după ce şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, a afirmat că se doreşte introducerea unui serviciu militar voluntar, care vizează tinerii între 18 şi 35 de ani, care doresc să îmbrace haina militară. El a menţionat că trebuie găsite instrumentele necesae pentru a avea o populaţie pregătită. „Este un moment T0 în care toate naţiunile europene trebuie să se gândească la pregătirea populaţiei şi nu vreau să dau un mesaj alarmist, dar este o realitate în care trăim”, a argumentat el.

Preşedintele Comisiei de apărare din Senat, senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc, a declarat marţi, după întâlnirea cu conducerea MApN, că nu există niciun motiv de panică, pentru că nu se va da nicio lege, nu va face niciun român stagiu militar obligatoriu şi nu vom fi luaţi cu arcanul sa mergem în armată.

„Vorbim despre un proiect de lege la care lucrează Ministerul Apărării, care vorbeşte, într-adevăr, despre un stagiu militar voluntar sau pregătire militară voluntară. Termenii, condiţiile le vom vedea cu toţii în momentul în care acest proiect de lege primeşte toate avizele instituţionale”, a spus senatoarea Nicoleta Pauliuc.

„Nu există niciun motiv de panică, pentru că nu se va da nicio lege, nu va face niciun român stagiu militar obligatoriu, nu vom fi luaţi cu arcanul sa mergem în armată”, a afirmat Pauliuc.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbarea uriaşă observată la Nicuşor Dan! Mulţi sunt îngrijoraţi, ce se întâmplă cu preşedintele este...
Digi FM
Delia, reacție după ce a fost criticată pentru felul în care a fost surprinsă la ceremonia de învestire a lui...
Pro FM
CRBL, adevărul despre divorțul de Elena Viscu: „Au existat încercări!” Care a fost momentul când au decis să...
Film Now
Puștiul fenomen din „Adolescence” a crescut considerabil în ultimele luni. Owen Cooper l-a depășit deja la...
Adevarul
American mutat la Brașov, uluit de prețurile din România: „Nu-mi vine să cred ce am cumpărat cu 45 de dolari”
Newsweek
Toți pensionarii au pierdut 140 de lei la pensie. Cum le-a băgat statul mâna în buzunar?
Digi FM
Interesul pentru prevenție este în creștere în România, însă adoptarea obiceiurilor zilnice necesită în...
Digi World
Sfârșitul Universului va veni mai devreme decât se prevedea, cred oamenii de știință olandezi
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Pierce Brosnan și Helen Mirren, în primul lor film împreună, la 45 de ani de când împărțeau ecranul în „The...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”