Ion Iliescu: Nu tot ce am trăit în comunism a fost rău, nu tot ce trăim acum este bine

Data publicării:
ion iliescu interviu impartial

Fostul preşedinte Ion Iliescu scrie că românii au acum libertatea de a schimba ceea ce este rău, în pofida limitărilor democraţiei.

ion iliescu interviu impartial

Azi se împlinesc 27 de ani de la un moment definitoriu din istoria României, un moment de demnitate şi curaj, de solidaritate, al poporului român. Căderea regimului ceauşist, o dictatură personală, care a făcut imposibilă o schimbare paşnică la nivel politic şi economic, este simbolul căderii «comunismului» în Estul Europei”, a scris Ion Iliescu pe blogul său, potrivit News.ro.

Fostul președinte mai scrie că realizările românilor de după Revoluţie ne dau „tot dreptul să fim mândri”, chiar dacă schimbările au fost făcute prin muncă, sacrificii şi suferinţă.

Nu tot ce am trăit în comunism a fost rău, nu tot ce trăim acum este bine. Acum însă avem ceva în plus: libertatea de a schimba ceea ce este rău. Depinde de noi să folosim această libertate şi, din nou solidari, ca în decembrie 1989, să schimbăm ceea ce trebuie schimbat, cu instrumentele politice pe care ni le pune la îndemână democraţia. Nu idealizăm democraţia, ca sistem politic, ştim ce limite are, dar ştim şi că, fără ea, sacrificiile celor care au luptat pentru libertate în decembrie 1989 ar fi inutile. Din respect pentru sacrificiul lor, şi în semn de omagiu, trebuie să facem astfel încât democraţia să rămână starea normală a sistemului politic românesc”, a spus Ion Iliescu.

Acesta a arătat că, după integrarea euro-atlantică, România are o altă bătălie importantă de dus, anume dezvoltarea durabilă a ţării astfel încât populaţia să aibă o viaţă mai bună.

Este prea multă sărăcie în ţară, avem probleme în sistemele de educaţie, sănătate, protecţie socială. Nu vom realiza nimic din ceea ce ne-am propus dacă nu vom fi uniţi, dacă nu vom folosi inteligent munca şi gândirea tuturor românilor. Revoluţia Română trebuie să ne unească, nu să ne dezbine”, avertizează Iliescu.

Să ne înclinăm în faţa tuturor celor care, în agitatul secol XX, au purtat lupta cu regimurile totalitare care, din păcate, au marcat viaţa românilor atât de multă vreme. Fiecare, în felul său, şi-a iubit ţara, şi a făcut supremul sacrificiu pentru binele ei”, a conchis Ion Iliescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara care va dispărea de pe fața pământului în maxim 25 de ani. Transformările pe care le vom vedea cu toții...
Digi FM
Picase examenul de Bacalaureat 2025, dar după contestație aproape i s-a dublat nota. Eroarea care i-a dat...
Pro FM
Orlando Bloom, surprins flirtând în Miami înainte de despărțirea de Katy Perry: „Nu s-a ascuns deloc”
Film Now
Michael Madsen, o viață între succes și suferință. S-a stins cu două dorințe neîmplinite. Prieten: „Părea un...
Adevarul
Canicula ne topește mintea. Ce face căldura extremă cu sănătatea psihică fără să-ți dai seama. Ponturi și...
Newsweek
Grevă, azi, la Casele de Pensii. Activitate blocată. Distribuirea pensiilor pe card în pericol
Digi FM
VIDEO Bolidul lui Diogo Jota, doar un morman de cenușă! Lamborghini-ul în care se aflau atacantul de la...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Par desenate, dar sunt reale. Cum arată puii de axoloți, cele mai bizare și adorabile ființe din apă
Film Now
Dosarul șocant în care Michael Madsen și-a acuzat soția că și-ar fi împins fiul la sinucidere a reapărut după...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...