IRONIE. Victor Ponta: „Bugetul european este extraordinar, dar până și PPE votează împotrivă”

Data publicării:
1403ponta-54749

Victor Ponta a precizat că România este afectată de această respingere a bugetului și a atras atenția că lucrurile nu sunt roz, așa cum erau prezentate. Afirmația premierului face referire la președintele Traian Băsescu, cel care negociase alocarea bugetară a României și se declarase foarte mulțumit de cifrele obținute.

Primul ministru a mai spus că apreciază declarația comisarului european pentru extindere, Stefan Fulle, care spunea că MCV-ul și Schengen-ul nu trebuie conexate.

„Salut poziția pe care a avut-o Stefan Fulle. Asta înseamnă că sunt dezbateri. Lucrurile nu sunt așa de simple cum par pentru unii din cei de la București. Bugetul este extraordinar, dar toată lumea, inclusiv PPE, votează împotrivă, MCV se leagă de Schengen, dar comisarul european spune că nu e normal”, a afirmat Victor Ponta.

Premierul s-a referit și la acuzația lui Nicușor Constantinescu, cum că, până la urmă, conducerea PSD ar fi intervenit și a impus votul la reuniunea a președinților de consilii județene.

„Da, așa este”, a glumit Victor Ponta. „Ce pot să zic, din moment ce eram la ședința de guvern? Au fost doi colegi la care țin la fel de mult, care au candidat și nu decid eu cine este șef la UNCJR. Nici Guvernul nu se înclină în fața președinților de consilii județene, nici invers. Suntem parteneri. Ei au legitimitatea dată de votul direct al oamenilor”, a mai spus premierul.

Victor Ponta va pleca astăzi la Bruxelles, la întâlnirea pregătitoare pentru Consiliul European a șefilor de stat și a premierilor socialiști.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri