Klaus Iohannis a tras un semnal de alarmă, la Bruxelles, privind nevoia sprijinirii Ucrainei și R. Moldova în domeniul energetic

Data publicării:
reuniunea Consiliului European, de la Bruxelles
Principalele subiecte de pe agenda Consiliului European au vizat situaţia din Ucraina, evoluţiile din Orientul Mijlociu, competitivitatea Uniunii Europene şi gestionarea migraţiei. Foto: presidency.ro

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a participat, joi, la reuniunea Consiliului European, de la Bruxelles, în cadrul căreia a tras un semnal de alarmă referitor la nevoia sprijinirii Ucrainei şi a Republicii Moldova în domeniul energetic, arată Administrația Prezidențială

Principalele subiecte de pe agenda Consiliului European au vizat situaţia din Ucraina, evoluţiile din Orientul Mijlociu, competitivitatea Uniunii Europene şi gestionarea migraţiei.

De asemenea, agenda liderilor a inclus discuţii privind Republica Moldova, Georgia, susţinerea sistemului multilateral şi a ordinii internaţionale bazate pe reguli, preţurile ridicate în domeniul energiei, precum şi alte teme legate de relaţiile externe ale UE.

„Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat de ce Uniunea Europeană trebuie să rămână focalizată asupra sprijinirii Ucrainei, conform nevoilor acesteia, pe toate cele trei paliere esenţiale: politic, militar şi economic. Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, totodată, sprijinul pe care România îl acordă Ucrainei pentru exportul de cereale, denunţând atacurile ruseşti asupra porturilor ucrainene şi a navelor comerciale care afectează securitatea alimentară globală”, a informat Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat de presă.

Şeful statului a salutat decizia liderilor de a da curs angajamentului luat de către UE la nivelul G7, în sensul acordării împrumutului financiar Ucrainei.

„Din perspectiva apropierii iernii, preşedintele Klaus Iohannis a tras un semnal de alarmă cu privire la nevoia sprijinirii atât a Ucrainei, cât şi a Republicii Moldova, în domeniul energetic, inclusiv prin avansarea interconectivităţii celor două state cu Uniunea Europeană”, a indicat sursa citată.

În segmentul de deschidere a reuniunii a fost invitat să participe preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Acesta le-a prezentat liderilor europeni un „plan pentru victorie”, în cadrul căruia a detaliat o serie de paşi necesari încheierii conflictului cel mai târziu în 2025.

Cât priveşte situaţia din Ucraina, Consiliul European a confirmat susţinerea faţă de formula de pace ucraineană, în baza Cartei ONU şi a dreptului internaţional, subliniind că nicio iniţiativă care ar viza soluţionarea acestui conflict nu trebuie întreprinsă fără implicarea directă a acestei ţări.

Liderii europeni au reiterat susţinerea pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi au realizat o evaluare de etapă cu privire la sprijinul militar acordat.

„Având în vedere continuarea atacurilor ruse împotriva infrastructurii energetice şi civile, Consiliul European şi-a exprimat susţinerea faţă de toate iniţiativele, atât publice cât şi private, care vizează consolidarea securităţii energetice a Ucrainei, în perspectiva aproprierii iernii. În acest sens, a fost subliniat rolul esenţial jucat de statele vecine Ucrainei în asigurarea unei conectivităţi adecvate la sistemul energetic european. Liderii au agreat asupra nevoii de a livra un sprijin economic şi financiar continuu Ucrainei, în conformitate cu deciziile asumate la nivelul G7, incluzând un împrumut în valoare de 45 miliarde de euro (50 miliarde USD) pentru consolidarea rezilienţei statului ucrainean”, mai arată Administraţia Prezidenţială.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Răsturnare de situație în cazul crimei din Cosmopolis. A fost emis ordin de protecție și împotriva soțului...
Digi FM
Noi detalii au ieșit la iveală despre Robert Wolf, bărbatul care a împușcat-o pe Teodora Marcu într-un...
Pro FM
Antonia, declarații rare de Ziua Copilului: „Am devenit mamă când eram încă o fată!” Cu ce provocări s-a...
Film Now
Motivul pentru care fiica actriță a lui Kate Winslet nu a văzut niciodată Titanic. Mia Threapleton e "pe cai...
Adevarul
Cum arată un apartament de lux dintr-o vilă veche, scos la vânzare cu peste o jumătate de milion de euro
Newsweek
Începe distribuția pensiei pe iunie. E afectată de jaful de 10.000.000 lei? Când intră banii pe card
Digi FM
Romanița Iovan, dezvăluiri neașteptate despre fiul ei. Albert a fost admis la cinci facultăți din Marea...
Digi World
Ce a arătat un studiu făcut pe 200.000 de femei despre sănătatea mintală a mamelor. În cazul taților...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
„Naturalețea ta e atât de atrăgătoare!”. Dakota Johnson, impecabilă într-o rochie neagră la o petrecere în...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”