Luptă politică la Botoşani. Viceprimarul PSD a fost demis, dar nu pleacă. Cel care l-a înlocuit şi-a scos biroul în stradă

Data publicării:
viceprimar

O măsuţă de lemn, două scaune, o rolă de scotch, un pix şi, musai, foaia pe care scrie numele şi funcţia. Aşa şi-a organizat biroul membrul PDL care a fost votat de Consiliul Local ca viceprimar.

„Nu i-aş spune protest, eu i-aş spune un fapt normal, pentru că sunt aici datorită votului colegilor mei din consiliul local”, spune Eugen Ţurcanu.

A primit, pe trotuar, oameni în audienţă, care şi-au spus păsul. Iar el a promis că va studia toate cererile. Printre ele, probleme cu iluminatul public, mobilierul stradal şi asfaltul de pe unele străzi.

„Stau aici până când domnul primar o să se hotărască să vorbească şi cu mine şi să-mi dea atribuţii de serviciu. Sau o mă mut pe holul primăriei, în faţa cabinetului dumnealui”, adaugă protestatarul.

Însă primarul nu este deloc de acord cu schimbarea viceprimarului aflat în funcţie. Mai mult, el spune că până când democrat-liberalul va putea prelua fotoliul de viceprimar trebuie parcurşi mai mulţi paşi. Prefectura trebuie să valideze decizia, însă, la rândul său, prefectul aşteaptă decizia unei instanţe.

„Până în acel moment, actualul viceprimar nu-şi poate întrerupe exercitarea atribuţiilor, pentru că ar însemna că ar încălca el legea”, adaugă Ovidiu Portariuc, primarul municipiului Botoșani.

„Nu este vorba despre cedarea biroului, sunt nişte paşi legali pe care trebuie să îi respectăm. Va fi făcută o cercetare disciplinară, pentru acţiunile dumnealui, pentru ca aceste acţiuni afectează imaginea primăriei şi imaginea oraşului şi nu denotă decât disperarea de care vorbeam pentru a accede pe o funcţie”, susţine Cosmin Andrei, viceprimar în funcţie.

Prefectul judeţului spune că noul viceprimar nu-şi poate lua funcţia în primire, pentru că votul din Consiliul Local care a stabilit schimbarea a fost ilegal.

„Noi am atacat o dată hotărârea şi aşteptăm justiţia să-şi spună cuvântul. Instanţa de contencios. Că aşa intrăm într-o ruletă şi nu putem ieşi din ea”, afirmă Costică Macaleți, prefectul județului Botoșani.

Noul viceprimar al municipiului Botoșani spune că va veni în fiecare dimineață cu biroul la Primărie până în momentul în care va fi numit în funcție.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri