Mesajul lui Marcel Ciolacu de Ziua Poliţiei: România e o ţară sigură, în care poţi ieşi noaptea pe stradă fără să îţi fie teamă

Data publicării:
Marcel Ciolacu
Foto: Marcel Ciolacu, premierul României / Sursa foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, marţi, la evenimentul dedicat sărbătoririi Zilei Poliţiei Române, că România este o ţară sigură, în care poţi ieşi noaptea pe stradă fără să îţi fie teamă, iar asta se datorează şi activităţilor Poliţiei. 

Marcel Ciolacu a participat, marţi, la manifestările dedicate sărbătoririi Zilei Poliţiei Române şi a apreciat activitatea instituţiei.

„Adevărul e că România este o ţară sigură, o ţară în care poţi ieşi noaptea pe stradă fără să îţi fie teamă. Este primul lucru pe care îl constată un străin care vine să ne viziteze. Este un lucru pentru care suntem lăudaţi şi daţi exemplu în marile capitale europene. Este lucrul pe care îl constată orice român plecat în afara ţării, fie la muncă, fie într-o simplă vizită, în vacanţă”, a afirmat premierul, potrivit News.ro.

Potrivit acestuia, „această siguranţă nu este însă un dat”.

„Siguranţa de care ne bucurăm noi, românii, este rezultatul muncii susţinute a zeci de mii de oameni în uniformă. Este rezultatul muncii dumneavoastră! Datorită profesionalismului şi implicării structurilor Poliţiei Române şi ale Ministerului Afacerilor Interne, astăzi putem spune cu mândrie că România este una dintre cele mai sigure ţări din regiune”, a mai transmis premierul.

Acesta a adăugat că, doar anul trecut, „Poliţia Română a demonstrat o capacitate de reacţie remarcabilă, cu aproape un milion de intervenţii şi peste 130.000 de conflicte aplanate”.

„Aceste cifre care pentru mulţi sunt doar statistici sunt dovezi clare ale angajamentului dumneavoastră de a fi mereu în slujba românilor, de a fi prezenţi în comunităţi, de a răspunde rapid şi eficient la nevoile cetăţenilor. Un adevărat pilon de sprijin pentru societate”, a afirmat Ciolacu.

Premierul a menţionat că, încă din primele zile ale mandatului, a înţeles un lucru: „Siguranţa cetăţeanului nu poate fi asigurată fără o finanţare corespunzătoare”.

„Am sprijinit alocarea resurselor necesare pentru modernizarea dotărilor, digitalizarea serviciilor şi întărirea capacităţii operaţionale. Dumneavoastră sunteţi cei care faceţi acest sistem să funcţioneze, iar Guvernul are datoria de a vă susţine”, a mai declarat Marcel Ciolacu.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
UE avertizează cetățenii să folosească telefoane simple cu butoane când intră în SUA
Digi FM
Femeia care a renunțat la deodorant, șampon și pastă de dinți. Soluția pe care a găsit-o pentru igienă...
Pro FM
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
Film Now
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu...
Adevarul
Trump îşi arată „prietenia” faţă de Putin printr-o invitaţie directă de a cuceri Ucraina. Europa, în alertă
Newsweek
Care pensionari trebuie să restituie bani din pensie? Ministerul Muncii a dat ordinul
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face...
Digi Animal World
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...