Mircea Geoană: Eu am câştigat alegerile din 2009

Data publicării:
mircea geoana
Mircea Geoana. FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Mircea Geoană este ferm convins că în 2009 a avut mai multe voturi decât Traian Băsescu. Şi nu-şi face speranţe că ancheta parlamentară a fraudei pe care o acuză va schimba ceva retroactiv.

Speră însă că politicienii au învăţat din acest episod că, fără o separaţie reală a puterilor în stat, orice demers democratic poate fi manipulat sau compromis. Sunt declaraţiile lui Mircea Geoană, invitatul emisiunii În faţa ta.

Moderator: Susţineţi că dumneavoastră aţi câştigat alegerile din 2009?

Mircea Geoană, fost preşedinte PSD: Fără îndoială. Retroactiv nu are ce să schimbe, pentru că îndată ce preşedintele Băsescu a fost învestit în mod legal, şi-a produs efecte preşedinţia domniei sale, în sensul că a produs efecte. Nu poţi să-i iei mandatul. Mandatul poţi să-l iei etic şi moral.

E statul român, nu e preşedintele Băsescu, să fim bine înţeleşi, dar, măcar pentru viitor, principala problemă a României este slaba capacitate de guvernanţă şi de administrare care generează corupţie şi a doua mare problemă e că România nu are o tradiţie democratică şi că acest control reciproc între puterile statului e un lucru perfectibil”.

FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce program are Poșta Română de Rusalii 2025. Cum vor funcționa oficiile poștale pe 8 și 9 iunie
Digi FM
Mihaela Borcea s-a căsătorit cu Sorin Rap, după o relație de 10 ani. Și-au pregătit și luna de miere
Pro FM
Un artist celebru a încercat să se sinucidă de două ori și a fost în comă, după o aventură cu soția unui...
Film Now
Clint Eastwood, declarații despre interviul care a făcut înconjurul lumii: „E în întregime fals!”
Adevarul
Cât cheltuiește Rusia pentru a lansa un atac de amploare cu drone și rachete asupra Ucrainei. Estimările...
Newsweek
Știrea că se vor plăti asigurări de sănătate la toate pensiile a panicat pensionarii. Ce e adevărat?
Digi FM
Cadoul otrăvit și o crimă din gelozie. O adolescentă a murit după ce a mâncat o brioșă otrăvită cu arsenic
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Halle Berry, după ce a fost criticată pentru că s-a filmat în pat, alături de iubitul ei, de Ziua Mamei...
UTV
Roxana Nemeș este însărcinată cu gemeni, după 5 ani de luptă și patru fertilizări in vitro: „M-am aruncat în...