Video Nou eșec al misiunii de aselenizare a japonezilor. Modulul Resilience s-a prăbușit pe Lună

Data actualizării: Data publicării:
Racheta Falcon 9 și capsula Resilience, pregătite de lansare la Centrul Spaţial Kennedy al NASA.
Racheta Falcon 9 și capsula Resilience, pregătite de lansare la Centrul Spaţial Kennedy al NASA. Sursă foto: Inspiration4/ twitter

Misiunea selenară a companiei private nipone Ispace s-a încheiat vineri cu un eșec, după ce s-a pierdut contactul cu modulul de aselenizare, transmite DPA, citată de Agerpres. Modulul Resilience a fost lansat de la baza Cape Canaveral, din Florida, la jumătatea lunii ianuarie.

Echipa Ispace de control a misiunii a pierdut contactul cu modulul Resilience în timpul secvenței de aselenizare. Tehnicienii misiunii japoneze au concluzionat că este puțin probabil să fie restabilită comunicarea cu modulul de aselenizare, conform unui comunicat Ispace.

Potrivit companiei, Resilience a coborât de la o altitudine de aproximativ 100 de kilometri, până la aproximativ 20 de kilometri, activându-și apoi cu succes motorul principal pentru a frâna coborârea. Nu a reușit în schimb să decelereze suficient.

Directorul executiv al companiei, Takeshi Hakamada, a precizat că va pune la dispoziția presei un raport complet al incidentului.

Având în vedere că în prezent nu există nicio perspectivă a unei aselenizări reușite, principala noastră prioritate este de a analiza cu celeritate datele telemetrice pe care le-am obținut până acum și să lucrăm pentru a identifica motivul acestui eșec, a susținut el.

Prima tentativă a companiei Ispace de aselenizare, din 2023, s-a încheiat de asemenea cu un eșec. Modulul de aselenizare Resilience transporta 6 încărcături în valoare de 16 milioane de dolari, printre care și un Micro Rover ce urma să culeagă mostre de sol selenar.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Durata acestei misiuni ar fi fost de o zi selenară - adică aproape 2 săptămâni. Ea nu ar fi supraviețuit recilor nopți selenare, în care temperatura scade până la - 128 de grade Celsius.

Până în prezent doar Statele Unite, Rusia, China, India și, mai recent, Japonia au reușit să plaseze un vehicul pe Lună.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât te costă să îți tragi apă sau curent electric până în curte în 2025. Ce taxe trebuie plătite
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase, după ce a depus actele de divorț: "Nu vreau să-l denigrez, doar că nu am mai putut să...
Pro FM
Miley Cyrus a făcut furori la Paris, în rochie transparentă și vaporoasă, cu mănuși de piele și sandale...
Film Now
Sofia Vergara și Eva Longoria, tot mai frumoase după 50 de ani, una în corset decoltat, alta în ținută...
Adevarul
Guvernul Bolojan: 16 ministere și 3 vicepremieri. Ce spun analiștii despre justificarea unui Guvern „extins"
Newsweek
Ce spunea Bolojan despre pensiile contributive și speciale înainte să fie premier. „O problemă mare”
Digi FM
VIDEO Momentul în care un balon cu aer cald ia foc în aer și se prăbușește: "Oamenii s-au aruncat din el"
Digi World
Câtă cafea ar trebui să bem zilnic pentru a ne bucura de beneficiile ei
Digi Animal World
Un păianjen de aproape 18 centimetri și-a croit o pânză imensă pe terasa unei femei. Cum a reacționat aceasta...
Film Now
Lorraine Gary, actrița din "Jaws", era topită după un coleg de platou, deși era măritată: "Aveam o pasiune...
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills