Video Nicolae Ciucă: Este clar că valul 5 e pe linie descendentă. În perioada imediat următoare vom veni cu măsuri corespunzătoare

Data actualizării: Data publicării:
nicolae ciuca merge pe holul parlamentului cu o mapa in mana
Premierul Nicolae Ciucă. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri că a fost făcută o analiză privind evoluția pandemiei și că valul 5 este pe linie descendentă. În acest context, el a spus că în perioada imediat următoare, vor fi luate măsuri "care să se preteze la situația concretă".

"Având în vedere evoluția situației pandemice, am discutat și am spus public că urmează să desfășurăm o analiză după data de 15 februarie, la nivelul Ministerului Sănătății și al celorlalte instituții implicate în gestionarea crizei pandemice. Aceste evaluări au avut loc. 

Este foarte clar în momentul de față că în momentul de față, în ceea ce privește valul 5 am intrat pe o linie descendentă. Am discutat cu ministrul Alexandru Rafila, urmând ca în perioada imediat următoare, ținând cont de faptul că la începutul lunii martie urmează să își înceteze efectele hotărârii de guvern, să avem o analiză cât se poate de concretă și să venim cu măsuri care să se preteze la nivelul situației concrete.

Există foarte multe așteptări din partea populației. Ieri am avut peste 14.000 infectări, avem în continuare peste 1.000 la ATI, dar așa cum am înțeles de la ministrul Sănătății, există speranța ca în perioada următoare această tendința să fie în continuare descrescătoare, ceea ce poate genera un alt set de măsuri pe care să îl avem în vedere la nivelul guvernului", a declarat Nicolae Ciucă în ședința de guvern.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri