Noi condiții pentru eliberarea pașaportului simplu temporar. Legea a fost promulgată

Data publicării:
pașaport
Paşaportul simplu temporar va fi emis doar în situaţii speciale. Sursa foto: Inquam Photos / Alexandru Busca

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, prin care sunt revizuite condiţiile în care poate fi eliberat paşaportul simplu temporar, scrie Agerpres. 

Potrivit legii, paşaportul simplu temporar urmează să fie emis doar în situaţii speciale, de excepţie, care presupun o urgenţă în care este necesară deplasarea în străinătate sau, după caz, continuarea călătoriei ori reglementarea şederii/situaţiei juridice a cetăţenilor români aflaţi în străinătate care nu mai posedă documente de călătorie valabile.

„Paşaportul simplu temporar se eliberează de către serviciile publice comunitare de paşapoarte sau de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate la care au fost depuse cererile, cetăţenilor români care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege şi care nu se află în una dintre situaţiile de suspendare a exerciţiului dreptului la libera circulaţie în străinătate sau în alte cazuri în care instanţa de judecată a impus obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, în condiţiile legii penale, în următoarele situaţii: când minorul urmează să se deplaseze în străinătate pentru studii ori pentru a participa la concursuri oficiale sau pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa ori sănătatea îi este pusă în pericol şi nu există timpul necesar pentru obţinerea acordului celuilalt părinte, pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate care nu mai posedă documente de călătorie valabile şi care declară că este necesar şi urgent să îşi continue călătoria în străinătate sau să îşi reglementeze şederea/ situaţia juridică pe teritoriul unui stat, în situaţii obiective şi urgente, în care este necesară prezenţa persoanei pe teritoriul altui stat şi nu există timpul necesar pentru emiterea şi eliberarea paşaportului simplu electronic sau acesta a fost depus pentru obţinerea unor vize”, prevede legea.

Paşaportul simplu temporar se eliberează în termen de cel mult trei zile lucrătoare de la data depunerii cererii.

Legea mai prevede şi posibilitatea ca datele biometrice şi datele cetăţenilor români să fie preluate o singură dată de personalul consular, la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, precum şi ca aceste date să poată fi utilizate atât pentru eliberarea paşaportului simplu electronic, cât şi pentru eliberarea titlului de călătorie sau a cărţii electronice de identitate, conform solicitărilor adresate de cetăţenii români.

Actul normativ stipulează şi anularea informatică a paşapoartelor eliberate anterior persoanelor care au pierdut cetăţenia română, în situaţia în care acestea nu au respectat obligaţia legală de a preda documentele de călătorie în termen de cinci zile de la data pierderii cetăţeniei. Potrivit legii, Direcţia Generală de Paşapoarte este autoritatea care ţine evidenţa cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum pierzi moștenirea în România fără să-ți dai seama, din neatenție. Ce trebuie să faci, acceptarea tacită a...
Digi FM
Femeia care a renunțat la deodorant, șampon și pastă de dinți. Soluția pe care a găsit-o pentru igienă...
Pro FM
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
Film Now
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu...
Adevarul
Secretele planului lui Elon Musk de a avea „o legiune de copii” și a salva civilizația
Newsweek
Care pensionari trebuie să restituie bani din pensie? Ministerul Muncii a dat ordinul
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face...
Digi Animal World
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...