Video Eșec al negocierilor de la Guvern asupra reducerii deficitului. USR vrea tăieri, PSD vrea taxe. Partide trimise la „terapie de cuplu”

Data actualizării: Data publicării:
INSTANT_NEGOCIERI_PROGRAM_GUVERNARE_06_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
PSD, PNL, UDMR și USR negociază programul de guvernare Foto: Inquam Photos / Octva Ganea

O nouă rundă de discuții a avut loc la Palatul Victoria pentru planul de salvare a economiei. Reuniunea a avut loc într-un format fără precedent: toți miniștrii au mers la sediul guvernului. Mai bine de 5 ore au discutat demnitarii măsurile pentru a acoperi deficitul de zeci de miliarde de lei. Însă, nici de această dată nu a existat un acord între partide, iar ședința a fost una cu tensionată, cu acuzații reciproce între PSD și USR, cearta pornind de la alocarea banilor din PNRR, conform surselor Digi24. Marți, demnitarii au reușit să se înțeleagă în privința unei singure măsuri: o ușoară tăiere a cheltuielilor cu personalul de la stat. Următoarele runde de negocieri vor avea loc doar la Palatul Cotroceni, în prezența președintelui Nicușor Dan.

Ședință cu scântei la Palatul Victoria

ACTUALIZARE 22.38 Discuțiile privind reducerea deficitului bugetar au degenerat, la Palatul Victoria. Potrivit surselor Digi24, ședința a fost atât de tensionată încât, la un moment dat, președintele UDMR, Kelemen Hunor, le-a transmis reprezentanților USR și PSD „să facă terapie de cuplu”.

Negocierile asupra creșterii taxelor și a tăierii investițiilor nu s-au finalizat cu un acord, însă dezbaterile au fost presărate cu contre, acuzații și ironii din partea reprezentanților celor patru partide participante: PSD, PNL, USR și UDMR.

Senatorul USR, Cristian Ghinea, s-a contrazis cu ministrul Sănătății,Alexandru Rafila, asupra programelor de construire a 11 noi spitale cu bani din PNRR, precizând că ar trebui să se renunțe cu totul la acele unități medicalecare nu au șansa să fie gata până în 2026. Ministrul Sănătății s-a opus, vehement, acuzându-l apoi pe Ghinea de fraudă cu fonduri europene, moment în care reprezentantul USR l-a amenințat că îl va da în judecată.

În plus, potrivit surselor Digi24, o parte dintre miniștri, în loc să propună tăieri de investiții, ar fi cerut mai mulți bani. Ministrul Dezvoltării a declarat că va avea nevoie de fonduri suplimentare la rectificarea bugetară, iar președintele interimar al PSD a solicitat la rândul său să fie alocați mai mulți bani pentru Ministerul Transporturilor.

Știrea inițială

După ce marți, 10 iunie, nu s-au înțeles și au căzut de acord asupra unei singure măsuri, care prevede tăierea cheltuielilor din instituții, reprezentanții partidelor, s-au reunit, din nou, în ședință, la Palatul Victoria, pentru a discuta despre taxele și impozitele românilor, dar și despre investiții.

Potrivit surselor Digi24, fiecare ministru participant la discuții a prezentat proiectele pe care le are în derulare și niciun demnitar nu ar dori să renunțe la vreunul dintre proiectele propriului minister. Astfel că se poartă discuții în contradictoriu pe aceste tăieri. O problemă o pun proiectele PNRR. La sănătate, de exemplu, există discuții în contradictoriu privind întârzierea proiectelor privind construirea unor noi spitale cuprinse în Planul Național de Redresare și Reziliență.

De asemenea, potrivit Digi24, s-a pus în discuție faptul că, dacă s-ar reduce investițiile, oricum aceste proiecte nu ar mai înainta, în contextul în care s-a propus să fie tăiate investițiile în acest an cu 10 miliarde de lei, iar de la anul cu 20 de miliarde de lei.

PSD vrea taxă de solidaritate, apoi impozit progresiv

Și în privința taxelor și impozitelor, politicienii trebuie să agreeze unele măsuri. Taxa de solidaritate, avansată de Partidul Social Democrat, ar fi agreată de unii dintre liberali, anunță Digi24, însă UDMR s-ar opune ferm.

Apoi, PSD vrea să impoziteze progresiv veniturile ce depășesc 12.000 de lei. Președintele interimar al partidului, Sorin Grindeanu a anunțat și procentul - 20% de la 1 ianuarie anul viitor. Un prim pas ar fi însă introducerea taxei pe solidaritate. Liderul PSD spune că aceasta ar putea să intre în vigoare chiar de luna viitoare.

Social democrații nu vor în shchimb impozitarea pensiilor și nici creșterea TVA.

USR și UDMR nu vor creșteri de taxe

Întrebat ce ar susține partidul din care face parte - TVA sau impozitul pe venit majorat - Csoma Botond, lider de grup UDMR la Camera Deputaților a punctat că: „Noi nu am dorit să avem nicio majorare (n.r. de taxe) și dacă tăiem vreuna dintre cheltuieli nu știu dacă vom reuși să reducem deficitul bugetar - numai prin reducerea cheltuielilor”.  În ceea ce privește taxa de solidaritate, Csoma Botond a precizat că „aceasta ar însemna, de fapt, o impozitare progresivă. (...) Nu am fi de acord (n.r. cu această taxă)”.

Nici USR nu vrea creșteri de taxe.

„În ultimă instanță, în ultimul moment, putem discuta de a crește taxele. Asta este chiar ultima opțiune. Cei care nu plătesc taxe și care nu plătesc TVA nu îl vor plăti în continuare. Taxa de solidaritate este un impozit progresiv - noi nu suntem de acord cu asta”, a declarat Ionuț Moșteanu, liderul deputaților USR. 

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Soţia lui Mihai Leu, dezvăluire cutremurătoare! Ce s-a întâmplat chiar înainte să moară: 'I-am zis să se...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Michael Madsen, o viață între succes și suferință. S-a stins cu două dorințe neîmplinite. Prieten: „Părea un...
Adevarul
Declarațiile Chinei care i-au șocat pe oficialii UE. De ce nu dorește Beijingul o înfrângere a Rusiei în...
Newsweek
Bolojan anunţă data exactă la care va desființa pensiile speciale de 25.000 de lei. La cât ajung?
Digi FM
Edsta, românul care a cucerit America, revine în România după 24 de ani
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Plajele din Australia, invadate de vietăți bizare. Valul de căldură a transformat marea într-un coșmar
Film Now
Dosarul șocant în care Michael Madsen și-a acuzat soția că și-ar fi împins fiul la sinucidere a reapărut după...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...