PNL l-a numit pe Hubert Thuma președinte interimar la organizația București, după demisia lui Ciucu

Data publicării:
hubert thuma, la o masa, zambeste
Preşedintele CJ Ilfov, Thuma Hubert. Inquam Photos / George Călin

Biroul Politic Naţional a stabilit ca vicepreşedintele regional PNL pe Regiunea Bucureşti-Ilfov, Hubert Thuma, să preia interimar, pentru o perioadă de maximum 90 de zile, în vederea organizării alegerilor interne, funcţia de preşedinte al organizaţiei PNL Bucureşti.

"De asemenea, au fost elemente de organizare la nivelul municipiului Bucureşti. Am stabilit ca în perioada următoare, până la maximum 90 de zile, vicepreşedintele regional, cum am făcut, de altfel şi la Organizaţia Gorj, să preia conducerea interimară şi să pregătească şi să desfăşoare alegerile la nivelul filialei Bucureşti", a declarat Nicolae Ciucă, joi, într-o conferinţă de presă la finalul BPN al PNL.

Totodată, el a precizat că Raluca Turcan a fost validată ca preşedinte al Comisiei de muncă, din cadrul comisiilor de specialitate ale PNL.

"Am stabilit, de asemenea, cine va fi preşedintele Comisiei de muncă, doamna Turcan va prelua preşedinţia acestei comisii", a precizat Ciucă, citat de Agerpres.

De asemenea, acesta a menţionat că prim-vicepreşedintele PNL, Dan Motreanu, a prezentat în cadrul reuniunii rezultatele celor mai recente sondaje de opinie comandate de partid.

"Am avut în analiză şi o prezentare pe care domnul prim-vicepreşedinte Motreanu a prezentat-o biroului legată de analiza ultimelor date reieşite din sondajele pe care Partidul Naţional Liberal le-a comandat şi au fost, de asemenea, o serie de aspecte legate de modul în care urmează să ne configurăm organizarea internă pe verticală, pentru a face în aşa fel încât tot ceea ce reprezintă elemente de mesaj şi interes, pe care Partidul Naţional Liberal le are în relaţia cu cetăţenii să ajungă într-o manieră cât mai facilă şi cât mai coerentă la cetăţenii", a declarat Ciucă.

Editor : A.V.D

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri