Președintele Parlamentului European: Am cerut statului român să continue lupta împotriva corupției

Data actualizării: Data publicării:
dancila'

Premierul Viorica Dăncilă și șeful Parlamentului European, Antonio Tajani, au susținut o conferință comună de presă, la finalul discuțiilor purtate la Bruxelles. România va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2019, iar o mare parte din discuțiile celor doi s-au purtat în jurul acestui aspect. 

„Am avut o întâlnire lungă cu doamna premier Dăncilă, fosta noastră colegă. I-am subliniat premierului importanța președinției române pentru adoptarea cadrului financiar multianual. Parlamentul insistă asupra aprobării definitive a CFM-ului, înainte de alegerile europene și contăm pe colaborarea cu președinția română.

Am discutat și despre nevoia ca bugetul UE să crească, dar nu din banii cetățenilor, ci taxând economia digitală. Un alt punct despre care am discutat a fost Brexit-ul. Votul PE va însemna sfârșitul acestui proces și colaborarea cu președinția română va fi extrem de importantă și din acest punct. Președinția română va avea un rol important și în procesul de integrare a țărilor din Balcani”,  a spus Antonio Tajani.

Liderul european și-a afirmat susținerea pentru lupta contra corupției în România:„Am cerut guvernului român să continue să consolideze statul de drept, să continue lupta împotriva corupției, pentru transparență și competitivitate. Doamna prim-ministru mi-a dat asigurări în legătură cu disponibilitatea față de Parlamentul European și disponibilitatea de a veni în plenar pentru dezbateri”.

„Mulțumesc pentru primirea călduroasă și deschiderea de care ați dat dovadă. Venirea mea aici este emoționantă, astăzi am venit în calitate de prim-ministru, și cred că împreună cu dumneavoastră, împreună cu liderii europeni trebuie să găsim soluții la provocările care urmează. Am vorbit despre președinția României, la 1 ianuarie 2019, despre provocările la care trebuie să răspundă România, Brexitul, cadrul financiar multianual. Am fost întru totul de acord cu domnul Tajani referitor la creșterea bugetului UE sau menținerea unui buget de același nivel, dar în același timp susținerea politicii de coeziune și a politicii agricole comune. Cred că o bună cooperare este benefică pentru România, pentru Europa, iar faptul că prima mea vizită a fost aici, la Bruxelles, arată dimensiunea europeană pe care vreau să o dau guvernului pe care îl conduc”, a afirmat premierul Dăncilă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Actul obligatoriu când înmatriculezi o maşină. Mulţi nu ştiu că trebuie să îl aibă şi pierd timp
Digi FM
Picase examenul de Bacalaureat 2025, dar după contestație aproape i s-a dublat nota. Eroarea care i-a dat...
Pro FM
Sean „Diddy” Combs rămâne în arest: de ce i-a fost refuzată eliberarea pe cauțiune și cât ar mai putea sta în...
Film Now
Charlize Theron nu vrea să audă de relații cu bărbați din industria filmului: "Doamne ferește! Nu e un lucru...
Adevarul
„Bântuiți de Labubu”. Dr. Mihai Craiu, avertisment despre „cocktailul toxic” asupra minții și sufletului...
Newsweek
Anunțul ministrului Muncii despre pensii care "lovește" în 4.000.000 pensionari...
Digi FM
VIDEO Bolidul lui Diogo Jota, doar un morman de cenușă! Lamborghini-ul în care se aflau atacantul de la...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Charlize Theron împarte publicul în două tabere, după declarațiile „picante” despre viața sa intimă...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...