Rămâne cum s-a stabilit. Salariile demnitarilor se majorează de la 1 august

Data publicării:
sedinta de guvern 2015 ponta - gov 3

 '

ACTUALIZARE 0:10  Premierul Victor Ponta a explicat luni seara, la un post de televiziune, că a renunţat la amânarea deciziei privind creșterea salariilor pentru demnitari, pentru că a ascultat de Liviu Dragnea și nu a vrut să lase impresia că ar fi în conflict cu preşedintele. Însă a repetat că, personal, rămâne la părerea că măririle de salarii ar fi trebuit să aibă loc simultan pentru toți bugetarii.

S-a schimbat schimbarea. Eu nu mi-am schimbat părerea asupra faptului că a fost inoportun și că trebuia să mărim salariile demnitarilor odată cu toată lumea. Însemna să abrog un lucru făcut cu bună credință de către domnul Oprea, ceea ce din punct de vedere politic era o situație penibilă. Eu am ținut cont, domnul Dragnea e acum președintele PSD, eu sunt un simplu membru de partid. Opinia lui Liviu Dragnea a fost că ne asumăm, decât să se spună că ne răzbunăm pe Klaus Iohannis și îi tăiem salariul”, a explicat Victor Ponta la B1 TV.


Salariile a 48 de înalţi demnitari, printre care preşedintele, premierul, şefii celor două camere ale Parlamentului şi şefii serviciilor secrete, vor fi majorate de la 1 august. În ultima şedinţă dinainte de concediu, premierul nu a mai amânat această majorare, aşa cum a promis în repetate rânduri. Aşadar, actul normativ - care trecuse de guvern în perioada în care premier interimar a fost Gabriel Oprea - va intra în vigoare peste câteva zile.

Ce salarii vor avea preşedintele, premierul şi miniştrii, începând de luna viitoare

De luna viitoare, un ministru va câştiga aproape triplu, iar preşedintele şi premierul vor primi salarii de peste 15 mii de lei. Tot 15 mii de lei va câştiga şi preşedintele Înaltei Curţi, cu două mii de lei mai mult decât şefii serviciilor de informaţii. 

Victor Ponta își exprimase dezacordul faţă de creşterea salariilor demnitarilor înainte de intrarea în vigoare a Legii salarizării. „În şedinţa de azi nu s-a discutat despre salariile demnitarilor”, au declarat, însă, surse guvernamentale.

Astfel, OUG adoptată de Guvern în perioada în care vicepremierul Gabriel Oprea era prim-ministru interimar rămâne în vigoare, deşi Victor Ponta a declarat anterior că nu este de acord cu acest act normativ şi promisese că marţi va lua o decizie politică în acest sens.

De altfel, Victor Ponta a spus cu câteva zile înainte să se întoarcă din Turcia, după operaţia suferită la genunchi că salariile demnitarilor nu se vor mări.

Ordonanţa cu salariile demnitarilor - eu nu am fost de acord cu ea. Am spus că într-adevăr demnitarii trebuie să fie bine plătiţi, dar odată cu Legea salarizării. Nu am vrut să creez impresia că am ceva cu ceea ce s-a discutat între domnul Iohannis şi Oprea în absenţa mea. Dar revin la decizia mea şi miercuri vom adopta alta. Nu se măresc salariile demnitarilor decât odată cu bugetarii”, scria Ponta pe Facebook, la începutul lui iulie.

Totuși, ministrul finanțelor, Eugen Teodorovici, confirmase încă de duminică, la Digi24, că salariile demnitarilor vor crește de la 1 august. „Oricum, actul normativ este publicat, noi ca Finanțe luăm strict ce este publicat în Monitorul Oficial. Noi trebuie să bugetăm ca sumă această creștere pentru cele 48 de persoane”, a explicat ministrul.

S-a declarat, însă, adeptul poziției exprimate inițial de premier, potrivit căreia salariile demnitarilor ar fi trebuit să crească odată cu cele ale tuturor bugetarilor. Creșterile salariale, în ambele cazuri, vor fi în orice caz etapizate, a precizat Teodorovici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a întâmplat cu Nicuşor Dan la festivităţile de Ziua Eroilor? Aşa nu a mai fost văzut, imaginile...
Digi FM
Cum a fost surprinsă Delia în direct la Digi 24, la învestirea lui Nicușor Dan. Durerea s-a văzut pe chipul...
Pro FM
CRBL, dezvăluiri despre divorț și relația cu Olga Guțanu: „Nu am cerut buletinul. A fost un șoc și pentru...
Film Now
Sofia Vergara, siluetă de vis în costum de baie: "Vara nu e pregătită pentru tine". Ședință foto improvizată...
Adevarul
China a devenit cel mai mare recuperator de datorii din lume. Ce înseamnă asta pentru viitorul a zeci de țări
Newsweek
Care pensii ar urma să crească cu sute de lei? Cine sunt pensionarii care vor lua bani în plus?
Digi FM
Interesul pentru prevenție este în creștere în România, însă adoptarea obiceiurilor zilnice necesită în...
Digi World
Sfârșitul Universului va veni mai devreme decât se prevedea, cred oamenii de știință olandezi
Digi Animal World
Momentul când un urs cade prin tavanul unei case din Kentucky. S-a prăbușit direct pe aragazul din bucătărie
Film Now
Arnold Schwarzenegger, despre scena pe care ar șterge-o definitiv din carieră: „Era ridicolă, dar a fost un...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”