Răspunsul lui Cioloș la afirmațiile lui Dragnea

Data actualizării: Data publicării:
dacian ciolos_gov

Fostul premier tehnocrat Dacian Cioloș a arătat că, spre deosebire de OUG 13, ordonanța de modificare a Codului penal adoptată de cabinetul său în 2016 nu a avut „«elefanți» ascunși între articole” și că textul a fost discutat în detaliu cu CSM, Curtea Supremă și Parchetul General. Reacția fostului prim-ministru vine după ce mai mulți social-democrați, în frunte cu Liviu Dragnea, au justificat OUG 13 prin raportare la OUG nr. 18 din mai 2016.

ciolos FB

 

„Apreciez intenția de a aduce un plus de transparență asupra modului în care au fost aprobate cele două ordonanțe, dar resping orice încercare de a pune semnul egalității între ele”, și-a început răspunsul, pe pagina sa de Facebook, fostul premier Dacian Cioloș.

Potrivit acestuia, în Executivul condus de el „miniștrii știau ce acte normative sunt adoptate”, iar „modificarea Codurilor Penal și de Procedură Penală s-a făcut transparent, cu toate avizele și după lungi discuții argumentate”.

„Nu s-a făcut nimic pe ascuns pentru că nu aveam ce și de ce să ascundem. Proiectul de ordonanță prezentat de doamna ministru Raluca Prună a avut avizul CSM încă din 12 mai, cu câteva zile înainte de adoptare.

- Urgența a fost clar argumentată și era justificată de deciziile Curții Constituționale și de faptul că Parlamentul nu avansa deloc cu adoptarea numeroaselor proiecte legislative de modificare a Codurilor pentru a le pune în acord cu zeci de decizii ale Curții Constituționale, deși exista o urgență cerută de sistemul judiciar pentru a pune capăt instabilității legislative.

- O mare parte dintre modificări au fost preluate de la comisiile juridice ale celor două camere ale Parlamentului, cele mai multe fiind deja adoptate de Senat (prima cameră decizională).

- Nu am avut «elefanți» ascunși între articole și nici nu aveam de apărat de justiție șefi de partid, clienți sau sponsori politici.

- Textul a fost rediscutat în detaliu cu CSM, Înalta Curte de Casație și Justiție și cu Ministerul Public. Singurul obiectiv era de a servi interesul cetățenilor care mergeau în instanțe și interesul magistraților care se confruntau cu întârzieri în procese”, a declarat ex-premierul tehnocrat Dacian Cioloș.

Concluzia fostului șef al Executivului este aceea că „cele două ordonanțe au fost adoptate de două Cabinete diferite, din rațiuni diferite și în moduri diferite”.

OUG nr. 18, adoptată de Guvernul Cioloș în mai 2016, a fost invocată și astăzi de președintele PSD, Liviu Dragnea: „Eu m-am uitat cu atenție, ieri, pe stenograma celebrului Guvern Cioloș. S-au modificat într-o zi 130 și ceva de articole din Codul penal (...). Și am văzut acolo aceleași motivări care au stat și la baza Ordonanței 13. Nu am văzut o asemenea reacție atunci”. Acesta a fost răspunsul lui Liviu Dragnea întrebat fiind de jurnaliști unde consideră că a greșit Guvernul Grindeanu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce înseamnă simbolul cu pătrate negre și albe cu cifrele 9 și 10? Semnul a împânzit Bucureștiul
Digi FM
Fără microbuz școlar și hârtie igienică, la o școală din Iași, din cauza rezultatelor slabe ale elevilor la...
Pro FM
Un artist celebru a încercat să se sinucidă de două ori și a fost în comă, după o aventură cu soția unui...
Film Now
Tom Cruise, record mondial pentru cele mai multe sărituri cu parașuta în flăcări, în noul film „Misiune...
Adevarul
Patriarhul a dispus ca Becali să nu mai aibă acces la strana Catedralei Patriarhale: deranjează când cântă
Newsweek
Comoară antică uriașă, descoperită în România de un arheolog amator. Tezaurul, estimat la 150.000 €
Digi FM
Un cadou otrăvit și o crimă din gelozie. O adolescentă a murit după ce a mâncat o brioșă otrăvită cu arsenic
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Tom Felton revine în rolul lui Draco Malfoy, la 14 ani de la ultimul film "Harry Potter": "Ciupește-mă să văd...
UTV
Cătălin Crișan, acuzat că și-ar fi agresat fosta iubită. Artistul neagă totul: „Nu lovesc nici măcar o muscă”