Reacția premierului după ce convorbirile de la Cotroceni au fost date publicității

Data publicării:
victor ponta premier pitesti

 „Cred că, după Băsescu, trebuie să avem nişte reguli foarte clare. Ideea asta că Băsescu zice că are chef să dea filmările sau nu are chef este o chestie absolut neserioasă şi anormală. Eu cred că trebuie să adoptăm o procedură foarte clară şi legată de consultările politice, în care de la început se ştie foarte clar că se face o minută, o stenogramă, la final o semnează un consilier prezidenţial, se pune la dispoziţie. Ideea este că trebuie să ai o procedură şi un protocol", a spus Ponta la România TV, relatează Mediafax.

El a arătat că ştia că toate discuţiile de la Cotroceni sunt înregistrate şi că probabil era hotărât să le prezinte public înainte de începerea întâlnirii de luni, pentru a distrage atenţia opiniei publice de la înregistrările cu Mircea Băsescu.

Victor Ponta a precizat totodată că normal era să fie şi el întrebat dacă este de acord înainte de prezentarea publică a discuţiei.

L-am văzut nervos, transpirat, roşu la faţă. Poate era nervos şi de aia le-a dat, poate mâine nu e nervos şi nu le mai dă, ori lucrurile astea nu se pot desfăşura aşa într-o ţară civilizată. Trebuie să spui foarte clar de la început, nu poţi lăsa la latitudinea toanelor unei persoane", a adăugat Victor Ponta, afirmând în continuare că lui i s-a părut că preşedintele a avut un ton bădărănesc la adresa ministrului de Finanțe.

Preşedintele Traian Băsescu a întrebat-o, luni, în consultările de la Cotroceni, pe Ioana Petrescu, ministrul de Finanţe, unde a terminat studiile, precizând că se aştepta de la aceasta la argumente gen Roubini, un economist care a terminat Harvardul, la fel ca şi ea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Katy Perry, Orlando Bloom și adorabila lor fiică, plimbare prin parc. Pozați într-o ieșire rară, în haine...
Film Now
"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de...
Adevarul
Angajator criticat, după ce un tânăr a refuzat să acorde 90 de minute unui test de selecție pentru că „părea...
Newsweek
Pensionar cu 8.500 lei pensie după 34 ani munciți. De ce la recalculare va avea 1.750 lei mai puțin?
Digi FM
O mamă nu și-a crezut copilul care îi spunea că are monștri în dormitor. Problema era mult mai gravă: „S-a...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă dau gata de fiecare dată!”